La doi ani după ce a revenit în Canada, Leonard Doroftei (campion mondial la categoria semiușoară între 5 ianuarie 2002 și 24 octombrie 2003, versiunea WBA) a dezvăluit că marele său obiectiv este să ajungă un antrenor de top în box.

În cadrul unui interviu realizat de jurnaliștii Gazetei Sporturilor în Canada, Leonard Doroftei a declarat că viața departe de România nu este chiar ușoară, dar pentru moment simte că în Canada are toate elementele necesare îndeplinirii obiectivelor sale.

La 51 de ani, fostul boxer supranumit „Moșu” a primit trofeul de Legendă GSP pentru cariera de la amatori și cea de la profesioniști. Ploieșteanul a fost surprins în sala de antrenament pe care și-a amenajat-o în garajul unui prieten român, care deține o companie auto.

„Mulțumesc Gazetei Sporturilor pentru acest premiu special. Sunt emoționat, impresionat că v-ați gândit la mine, că cei de acasă nu m-au uitat, după atâția ani. Eu sunt bine aici.

Moșu e antrenor privat de box

Antrenez, studiez, fac ce-mi place în ritmul meu. Vă pupă Moșu! Mi-e dor de voi, de românii mei de acasă! Vă doresc tuturor numai bine și Sărbători fericite!”, a fost reacția fostului mare pugilist.

„- Moșule, ce faci, tot la treabă? - Păi, dacă asta îmi place să fac... Pregătesc sala pentru elevi, mă mai antrenez și singur. M-am redescoperit aici, în Canada. Am slăbit 20 de kilograme numai din mișcare! Am mai umblat puțin și la alimentație, adică am mai scăzut din cantitate, dar mănânc orice, mai beau și un pahar de vin.

Înainte de Crăciun m-a invitat Adi Diaconu, fostul campion mondial, la o tăiere de porc, așa, pe stil românesc, la o fermă din zonă. Eu nu m-am băgat la sacrificiu, că n-aș putea să fac asta, m-am dus doar ca martor la nenorocire (râde). Păstrăm obiceiurile de acasă, am băgat frica în canadieni! (râde iar)

Pierderea barului l-a dezamăgit pe Doroftei

- Cum de te-ai decis totuși să pleci așa departe, tocmai aici, în Canada? - A fost acel moment complicat acasă, când am pierdut barul (n.r. – s-a referit la barul pe care l-a avut în Ploiești). Căzusem, mă plafonasem, nu mai știam ce să fac. Am avut o discuție în familie, am votat și majoritatea a ales Canada. Am doi copii născuți aici, iar Andrei, băiatul cel mare, era deja stabilit tot aici.

N-a fost ușor, am avut un nod în gât, dar am acceptat decizia familiei, chiar dacă știam că nu e locul meu aici. Uneori mai regret asta, dar trebuia să fac o mișcare. Când am ajuns, Diaconu m-a dus la o sală, unde mai antrenase el, și vreau să-ți spun că m-am regăsit acolo. Adică m-a făcut să mă gândesc mai departe.

Dar a venit pandemia și s-a închis totul. Trebuia să fac ceva, așa că un prieten mi-a oferit sala lui privată de aici. Nu e foarte mare, dar am planuri să mă extind, să fac una mai mare, care să aibă și un ring. Fac ce-mi place, sunt antrenor, deocamdată „private coach”, cum se spune aici.

Am vreo 50-60 de elevi, de toate vârstele. Chiar m-am îndrăgostit de acest loc, mai ales că aici lucrează și foarte mulți români și mi-e mai ușor.

O sală de box în România, următorul obiectiv

- Acasă nu ai fi putut să-ți deschizi o astfel de sală? - Ba da, am și încercat, dar la noi sunt multe probleme de mentalitate. Trebuie să schimbăm multe, să înțelegem că boxul nu mai e ca pe vremuri, pe principiul „Timpul trece, leafa merge, noi muncim cu spor”.

Există un hop în boxul nostru, la amatori. Și trebuie să-l depășim ca să trecem mai departe. Mai e ceva. Când eram acasă, parcă nici eu nu credeam că sunt capabil să antrenez, cum o fac acum.

Aici m-am liniștit, am răbdare, le explic tuturor elevilor, le și arăt, lucrez cu ei. Am progresat și continuu s-o fac. Poate că Dumnezeu mi-a deschis ochii și mi-a zis „Du-te, băi, du-te!”. (Râde)

(…) - Crezi că ai să te stabilești aici? - Nu, nu, nu. Probabil că în Hawai (râde iar). Nu, serios acum, la momentul ăsta nu știu ce voi face. Aș vrea să mă întorc acasă într-o zi, să-mi deschid o sală de box. Dar deocamdată am un obiectiv, să devin un antrenor cât mai bun, să fac pași înainte în direcția asta″, se arată în interviul publicat pe gsp.ro.