Familia unui sportiv LEGENDAR vrea să părăsească România: „Este O RUȘINE pentru noi, ca oameni, ca oraș”
- Andrei Călin
- 29 noiembrie 2018, 13:57
Supărat pentru că a fost nevoit să-și mute pub-ul la peluza stadionului „Ilie Oană”, Leonrd Doroftei a anunțat că se gândește să plece din țară.
Leonard Doroftei, fost mare boxer, a investit o parte din banii câștigați, într-un pub pe care a fost obligat să-l închidă și să-l mute la peluza stadionului „Ilie Oană” din Ploiești. „Moșul” consideră că autoritățile locale i-au pus bețe în roate și a a declarat că membrii familiei sale vor să plece din România.
„Am pus suflet într-un pub. Au fost problemele care au fost și mi-au stricat absolut tot drumul. Și acum încerc să merg mai departe, să-mi duc crucea singur. Sunt un campion sau...am fost un campion și rămân în continuare, pentru că lupt pentru visul meu și ceea ce cred. Nu sunt certuri cu primăria. Singura mea dorință a fost să mă cheme la o discuție. Nu poți să-mi trimiți scrisoare de evacuare. Drept dovadă, singurul care a plecat din blocul ăla sunt eu. Trăiesc într-o țară în care trebuie să respect legea, lucru pe care l-am făcut. Eu nu mă gândesc, dar familia da, s-a gândit. Vor să plece și trebuie să fiu alături de ei. Ei sunt familia mea și trebuie să-i susțin, să fiu lângă ei. Nu m-am întors acasă pentru un loc de teren care nu el al meu, e al primăriei, pentru o afacere pe care mi-au luat-o la prima strigare. Asta după ce am investit banii mei munciți, știți cum am câștigat banii, eu nu am câștigat la loto. Este o rușine pentru noi, ca oameni, ca oraș, să ai un om care a răsturnat munții, care a scos lumea în stradă, și să-l arunci...nu poți să faci lucrul ăsta", a spus Doroftei pentru Digi Sport.