Lenea strămoșilor noștri denunțată de Dimitrie Papazoglu

Dimitrie Papazoglu deplânge în primul capitol al cărții sale „Istoria Fondării orașului București”, publicată la anul 1891, o anumită lene a strămoșilor noștri, care ne încurcă și azi:

Dorinţa a fost de a nu trece în mormânt fără a nu îndeplini rugăciunea prietenilor mei, precum mulţi bătrâni dintre cetăţenii noştri, cari puteau să ne lase multe cunoştinţe, au perit dintre noi fără a ne arăta evenimentele ce ar fi putut servi de exemple nu numai în administraţii şi în judecătorii, dar chiar în Şcoală şi Biserică, pe care le vedem astăzi din nenorocirea noastră atât de părăsite.

Moravurile împrumutate, după capriţii, ca şi când n-am fi avut nişte obiceiuri cari întreceau pe cele vitrege astăzi de ţară şi de naţiune.

Da poate acei bătrâni de acum două sute de ani ar fi fost şi ei coprinşi de lenea ce aveau strămoşii noştri şi, chiar când se iscăleau, puneau numele fără prenume, şi se iscăleau simplu: Radu vornic, banul Udrea, logofătul Dumitraşcu, căpitan Bunea, Dragomir spătarul.

OMS, stare de alertă la cel mai înalt nivel. Epidemia considerată urgenţă de sănătate

Facebook și TikTok, interzise de un mare angajator din România. Angajații sunt foc și pară

Lucru ce a făcut astăzi o încurcătură nedescurcabilă între familiile ţării cele magnate şi un abuz neînţeles între toţi istoricii moderni — spre exemplu: un istoric când vede un fapt măreţ făcut de un Dragomir spătarul cu cetele lui, precum şi o administraţie lăudabilă făcută de Radu vornicul, asemenea şi o justiţie făcută de logofătul Dumitraşcu; voind, sau plătit fiind de către bogătaşi, odată ne pomenim că-i face descendinţi ai boierilor de mai sus, cari s-au lenevit a-şi pune şi titlul neamului lor.

Apoi această nobleţă nu a fost câştigată de strămoşii noştrii cu arma în mână, luptându-se pentru vetrele lor, fie să fi fost ei din orice neam ?

Numească-se şi acum nobil acel ce merge pe câmpul de luptă pentru a-şi da tributul sângelui său pentru ţară şi fie el din orice neam o fi.

Iubiţii mei cetitori!

Nici un român nu trebuie să fie descuragiat de întunerecul ce învăluie primitivul început al oraşului Bucureşti, Capitala României; deşi istoricii trecutului nu ne-au lăsat ca cunoştinţă pozitivă decât nişte descrieri în diferite epoce, ici şi colea, despre acest frumos nume al oraşului nostru, căci poate ei au ţinut mai mult la fapte decât la descrieri, dar suntem toţi datori ca să scriem ceea ce, cu scrupulozitate ocupându-ne, vom putea descoperi fapte mai aproape de adevăr; apoi chiar acele descoperiri ce vom putea face, observându-se de către cititorii cei erudiţi şi cu Cunoştinţe arheologice, pot fi şi ele publicate şi de către dânşii.

Aşa mai departe urmându-se, ne vom putea lămuri de adevăratul început al Bucureştilor. Să nu lăsăm timpul a trece, căci aşa nu vom putea trage lauda şi recunoştinţa viitorului, nici aprecierea străinilor, care necontenit în viitor vor vizita Capitala noastră; de aceea oricine, pe cât cunoaştem, să venim a dezvolta prin diferite publicaţiuni; fiindcă chiar acei onor. redactori ai foilor publice vor primi dezvoltările noastre cu bucurie şi se vor simţi mândri a umple şi ei paginile ediţiilor lor cu asemenea descoperiri necunoscute până acum pentru fondarea nobilei vetre a străbunilor noştri.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric