LEGEA SALARIZĂRII în plenul SENATULUI

LEGEA SALARIZĂRII în plenul SENATULUI

Proiectul Legii salarizării intră la vot în plenul Senatului. În comisia parlamentară de specialitate au fost majorate venituri în Educație, Mediu și administrație publică

Plenul Senatului va dezbate și vota, astăzi, începând cu ora 16, proiectul Legii salarizării, după adoptarea, cu amendamente, în Comisia de muncă în cursul săptămânii trecute. Senatorii au adus modificari proiectului inițiat de PSD, majorând salariile aleșilor locali, angajaților din Gărzile de mediu, din ANI, ANAF și din Educație. După votul din Senat, proiectul va ajunge și în Camera Deputaților, pentru votul final. Camera este forul decizional pe acest proiect. Guvernul dorește intrarea în vigoare a proiectului la 1 iulie. Până în 2022 ar urma să beneficieze de măriri de salarii judecătorii, procurorii dar şi personalul auxiliar şi de probaţiune.

Astfel, un judecător cu grad de ÎCCJ, cu o vechime de peste 20 de ani, va avea o indemnizaţie de 26,250 lei în 2022, iar un magistrat cu acelaşi grad, cu vechime între 15-20 de ani, va avea venituri cuprinse între 23.143 şi 24.300 lei.

Judecătorii cu grad de curte de apel, cu peste şase ani vechime, vor avea indemnizaţii cuprinse între 17.900 lei şi 23.000, în funcţie de anii de experienţă. Indemnizaţia de 23.000 va reveni unui magistrat cu acest grad, care are o vechime de peste 20 de ani, acesta având în prezent un salariu de 15.754 lei.

În ceea ce priveşte judecătorii civili şi militari cu grad de tribunal, indemnizaţiile vor porni de la 11.900, cât este în prezent venitul unui magistrat cu experienţă de peste cinci ani, acesta urmând să ajungă 19.850 lei în 2022. Un magistrat cu peste 20 de ani vechime va avea o indemnizaţie de 22.500.

 

Ne puteți urmări și pe Google News