Legăturile dintre Regina Elisabeta a II-a și familia regală a României. Care a fost adevărata relație a acestora
- Emma Cristescu
- 8 septembrie 2022, 22:21
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii era verișoară de gradul al treilea cu regele Mihai al României. Legăturile celor două familii regale au început în 1893, dar durează și în ziua de azi.
Regina Elisabeta a II-a s-a stins din viață joi seară la Castelul Balmoral, a anunțat Palatul Buckingham. Mihai I a fost stră-strănepotul reginei Victoria a Marii Britanii atât pe filieră maternă, cât și paternă. A fost văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a. Legăturile celor două familii regale au început în 1893 când, la 28 decembrie, principele Moștenitor Ferdinand s-a căsătorit cu Principesa Maria.
De-a lungul timpului, Mihai I și Elisabeta a II-a , dar și copiii lor, Principele de Wales și Principesa Moștenitoare Margareta, s-au întâlnit cu ocazia a numeroase evenimente. În 1947, Regele Mihai a plecat la Londra, însoțit de Regina-mamă Elena, pe 12 noiembrie, pentru a participa la căsătoria Principesei Elisabeta, moștenitoarea tronului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. El a cunoscut-o pe Principesa Ana de Bourbon, viitoarea Regină Ana a României.
În 1998, la cincizeci de ani după căsătorie, Regele Mihai a mărturisit că prima dată a văzut-o pe principesa de Bourbon-Parma într-un un reportaj filmat în Maroc despre acțiunile de pe front. Ei s-au întâlnit și la căsătoria principesei Elisabeta, actuala regină a Marii Britanii.
Regele Mihai şi prinţul Philip
Între membrii Casei Regale din România şi Casa Regală din Marea Britanie, legăturile sunt vechi, de aproape un secol. Principele Philip şi Regele Mihai I au fost veri şi s-au născut în acelaşi an, 1921. Când erau copii, au petrecut împreună și au vizitat plaja din Mamaia. Au păstrat legătura de prietenie întreaga viaţă, iar legăturile dintre cele două Case Regale s-au sudat şi mai mult.
Ducele de Edinburg a botezat-o pe Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei şi i-a purtat de grijă în şcoală, la liceu şi la facultate.
La 20 noiembrie 1947, în cadrul unei ceremonii regale unice, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii s-a căsătorit cu Prinţul Philip. Atunci, Regele Mihai I şi-a găsit iubirea vieţii sale, pe Ana, și a vrut să se căsătorească cu ea după câteva zile.
Regele Mihai a murit la 5 decembrie 2017, la vârsta de 96 de ani, după o lungă suferinţă. El suferea de carcinom epidermoid metastazant şi cu leucemie cronică. „Cu mare tristeţe, Majestatea Sa Regina a anunţat decesul iubitului ei soţ, Alteţa Sa Regală Prinţul Philip, duce de Edinburgh”.
„Alteţa Sa Regală a murit liniştit în această dimineaţă la Castelul Windsor. Alte detalii urmează să fie anunţate. Familia regală se alătură oamenilor din întreaga lume în deplângerea pierderii sale”, potrivit Historia.