Legătura lui Gheboasă cu Bănel Nicoliță. Puțină lume știa asta
- Iulia Moraru
- 11 august 2023, 07:30
Cu ceva timp în urmă, Gheboasă și-a făcut cunoscut numele în industria muzicală, însă puțini sunt cei care cunosc pasiunile pe care le avea în trecut. Aceleași le avea și Bănel Nicoliță.
Gheboasă atrage atenția a sute de mii de adolescenți prin muzica sa, dar puțini sunt conștienți că a avut în trecut o legătură cu fotbalul. Gheboasă a fost un membru al echipei de juniori a clubului Chindia și, conform propriilor mărturisiri, și avea un talent în acest sport, dar a ales să-și urmeze pasiunea pentru muzică.
Gheboasă a jucat fotbal când era mai mic
Gheboasă a dezvăluit și că atunci când juca fotbal avea porecla de „Bănel Nicoliță”, însă niciodată nu s-a gândit că avea un talent deosebit în acest sport, așa că a renunțat.
„Nu am fost rău deloc. Eu am făcut fotbal profesionist la Chindia. Bănel Nicoliță mi se spunea, jucam banda dreaptă. Muzica m-a ajutat, însă, cel mai mult. În 2020 m-am apucat, practic. Nu m-am gândit niciodată că sunt talentat, că am ceva în plus.
Am pornit doar cu o poveste de viață, cu refuzuri pe toate palierele, cu etnia mea. Am făcut un clip de 3 lei și mă știau doar vecinii. Piesa a ajuns în 3 luni la 1 milion de vizualizări pe YouTube. Apoi am făcut altele și am unele cu 15-16 milioane, de succes”, a declarat Gheboasă.
Acesta a mai spus că mai demult nu era cunoscut de nimeni, însă acum îl urmăresc milioane de oameni, iar pentru asta îi mulțumește lui Dumnezeu și crede că munca, „foamea” și credința l-au adus unde e azi.
Explicația trapper-ului pentru versurile controversate
După controversa stârnită de versurile sale la festivalul Untold, Gheboasă a dezvăluit că niciodată nu își imaginase că va urca pe o scenă atât de mare. A mărturisit că a compus melodia cu mulți ani în urmă, când era copil, și că recunoaște că versurile ei nu sunt cele mai reușite.
„Aceste versuri nu sunt cele mai bune, dar eu nu mă duc la vreun festival să educ copiii.Acei copii știau versurile. Am scris versurile copilărește, simplu, să prindă. Am fost copil când le-am scris și sunt și acum un copil.
Am o energie, am povestea mea și am făcut ceva simplu, care să mă ajute. Nu am furat, nu am dat nimănui în cap. Dacă versurile mele sunt acum problema”, a spus trapperul.