Adio, AstaZeneca? Anunțul făcut de EMA poate aduce colapsul pentru firma anglo-suedeză

Adio, AstaZeneca? Anunțul făcut de EMA poate aduce colapsul pentru firma anglo-suedeză

Cazurile de tromboze constatate după administrarea vacinului AstraZeneca ar fi cauzate de vaccin. Anunțul a fost făcut de un reprezentant al EMA într-un interviu acordat presei italiene. Există o ”legătură” de tip cauza-efect susține reprezentantul EMA.

Un reprezentant al Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) a confirmat existenţa unei "legături" între vaccinul AstraZeneca şi cazurile de tromboze observate după administrarea acestui ser. Confirmarea a fost realizată într-un interviu acordat cotidianului italian Il Messaggero, publicat marţi, relatează Agerpres, citând presa internațională.

Nu se știe ce anume cauzează reacția

Marco Cavaleri a spus că nu știe exact ce anume cauzează reacția, dar a pronunțat ferm o legătură între vaccin și cazurile de tromboze.

"Putem de acum să o spunem, este clar că există o legătură cu vaccinul. Totuşi, nu ştim deocamdată ce cauzează reacţia (...) Pentru a rezuma, în următoarele ore vom spune că există o legătură, dar va trebui să înţelegem şi cum aceasta se produce", a afirmat Marco Cavaleri, coordonatorul strategiei pentru vaccinuri din cadrul EMA.

Vaccinul AstraZeneca revine astfel în atenția autorităților medicale europene, după ce a stârnit numeroase discuții privind reacțiile adverse pe care le cauzează. Reprezentanții AstraZeneca au oferit garanții în privința viabilității vaccinului propriu și au menționat că rata de insucces a acestuia este în parametrii comunicați și comparabilă cu eficacitatea celorlalte vaccinuri autorizate în Uniunea Europeană.

În același timp însă, Uniunea Europeană, deși a continuat campania de vaccinare cu vaccinul britanic AstraZeneca, a continuat să monitorizeze cazurile de reacții adverse înregistrate. Astfel, se constată o reținere tot mai importantă la vaccinarea cu acest vaccin a cetățenilor.

România nu are un plan deocamdată. Germania a decis însă să administreze AstraZeneca numai persoanelor peste 60 de ani

Autoritățile medicale din România nu au în plan deocamdată să facă modificări în schema de vaccinare cu AstraZeneca, chiar dacă unele țări europene, între care Germania, au decis să-l administreze numai persoanelor peste 60 de ani, din cauza evenimentelor trombolitice observate la unii pacienți tineri. Orice eventuală decizie în acest sens va fi luată în România exclusiv pe baza unor date științifice și la recomandarea autorităților europene.

În urmă cu câteva zile, Valeriu Gheorghiță, coordonatorul CNCAV, a spus că, în prezent, nu există date științifice validate care să confirme o legătură de cauzalitate între tromboze și vaccinul AstraZeneca, astfel că acesta este considerat sigur și de aceea nu se ia în calcul o modificare a schemei de vaccinare. În lumina noilor constatări, declarațiile și hotărârile privind vaccinul AstraZeneca ar putea fi reanalizate și actualizate și în România.

Ne puteți urmări și pe Google News