Eroul de la Cernobîl. Un savant rus s-a sacrificat pentru a salva milioane de vieți

Eroul de la Cernobîl. Un savant rus s-a sacrificat pentru a salva milioane de vieți

Valeri Legasov a fost unul din primii specialiști care și-au dat seama de amploarea catastrofei de la Cernobîl și a fost în prima linie pentru a-i atenua consecințele. În deplină cunoștință de cauză, și-a sacrificat viața pentru a contribui la salvarea altor milioane de vieți.

Un bărbat în pulover și purtând ochelari mari cu rame de corn este așezat într-o bucătărie, ascultând propria voce de la un casetofon. După ce a înregistrat cinci casete audio care conțin informații despre Cernobîl, el iese pentru a le ascunde de agenții KGB. Le ascunde în sistemul de ventilație al imobilului, se întoarce în apartament, își hrănește pisica, fumează o țigară și apoi se spânzură. Scena deschide serialul „Cernobîl” difuzat de HBO. Dincolo de film, eminentul chimist sovietic Valeri Legasov a jucat un rol cheie în munca echipei de intervenție angajată la locul dezastrului din 1986, scrie Russia Beyond.

Legasov, și nu altcineva, a insistat pentru evacuarea orașului Pripiat, iar deciziile sale au permis limitarea impactului catastrofei. Legasov a fost și cel care a prezentat un raport pe durata a cinci ore despre cauzele catastrofei Agenției Internaționale a Energiei Atomice de la Viena (AIEA), un raport care a calmat neliniștile comunității internaționale, dar i-a iritat pe colegii săi din Rusia. 

Trimis în iad pe firul roșu 

Ne puteți urmări și pe Google News

Născut în 1936 la Tula (la 173 de km de Moscova) Legasov, strălucit chimist, a lucrat în domeniul dezvoltării de plutoniu pentru fabricarea armelor nucleare, la uzina siberiană din Tomsk, înainte de la lucra la institutul pentru energie atomică Kourtchatov. Chiar dacă specialitatea lui nu erau reactoarele nucleare, Legasov a fost inclus în Comisia de Stat înființată după dezastrul de la Cernobîl din 26 aprilie 1986. În acea zi, își amintește fiica sa, Inga, tatăl ei a primit un telefon pe „firul roșu”. Un avion îl aștepta deja pe aeroportul Vnukovo (Moscova) cu destinația Cernobîl. Oficial, era nevoie de un om de știință în amintita Comisie. Dar a fost și un alt motiv: înaintea catastrofei, Legasov a insistat pe importanța unei noi metodologii de securitate pentru a preveni catastrofele, axată pe problemele reactoarelor de tip RBMK-100 (reactorul care a explodat la Cernobîl era de acel tip) și pe riscurile legate de reactoarele nucleare în general-propunând securizarea prin metoda scutului de protecție, propunere refuzată de colegii săi.

„Atâta dezordine, atâta frică...”

Imediat după ce a ajuns la Cernobîl, Legasov s-a dedicat total acțiunilor de intervenție de urgență: a insistat ca orașul Pripiat, aflat în proximitatea centralei, să fie evacuat (ceea ce a avut loc în 27 aprilie) și a făcut eforturi supraomenești să atenueze consecințele exploziei reactorului centralei. În 26 aprilie, dimineața și la momentul sosirii lui Legasov la Cernobîl, incendiul fusese stins, dar o enormă cantitate de elemente radioactive fusese aruncată în atmosferă, iar resturile reactorului distrus continuau să reprezinte o amenințare mortală. „Exista atâta lipsă de pregătire, atâta dezordine, atâta frică... Ca un 1941, dar mai rău”, își amintea mai târziu Legasov. El a survolat Cernobîlul de mai multe ori pe zi, lucrând fără odihnă și fără să acorde uneori atenție dozimetrului, un dispozitiv care măsoară absorbția radiațiilor ionizante externe. „A fost sigurul om de știință care lucra în acel sit”, își amintește fiica sa. „A înțeles foarte bine ce face și la ce doze de radiații se expunea”.

Expus mortal la radiații, de patru ori peste limită

Cantitatea totală de materii deversate asupra reactorului aflat acum sub comanda lui Legasov era de aproximativ 5000 de tone, din care aproximativ 40 de tone de compuși de bor, 2400 de tone de plumb, 1800 de tone de nisip și argilă și 600 de tone de dolomit, precum și fosfat de sodiu și polimeri lichizi (Bu93). Mai târziu, au fost luate măsuri pentru a preveni ca materialul radioactiv topit să ajungă în apa din sistemul de răcire inferior. Prin urmare, un tunel a fost construit pentru a împiedica pătrunderea substanțelor radioactive în apele subterane. Deși a fost autorizat să stea doar două săptămâni la locul catastrofei, Legasov a rămas acolo timp de patru luni (!) Și a fost expus la 100 REM (echivalentul Roentgen), de patru ori peste maximul permis de 25 REM. La data de 4 mai, au apărut semnele de boală din cauza radiațiilor: pielea i s-a închis la culoare (sinistrul „bronz nuclear”) și părul a început să-i cadă. Începea chinul pentru Valeri Legasov.

Raportul de la Viena și invidia colegilor

În august 1986, Legasov a fost invitat să ia cuvântul în fața AIEA, la Viena, pentru a prezenta un raport asupra catastrofei. Inițial, raportul trebuia să fie făcut de șeful statului, Mihail Gorbaciov, dar fostul lider de la Kremlin a decis ca această onoare să-i revină lui Legasov. Raportul a ajuns la concluzia că explozia a fost cauzată de mai mulți factori, în special de „defecte de construcție ale reactorului și de o eroare umană”- personalul de la Cernobîl nu era la curent cu aceste defecte, iar testele pe care le-a făcut ar fi putut provoca explozia. Raportul a permis detensionarea comunității internaționale, cunoașterea lui Legasov în străinătate și a generat un efect invers în rândurile confraților lui Legasov: aceștia au estimat, a se citi acuzat, că raportul dezvăluia „informații clasificate”. „Scopul lui Legasov nu a fost să justifice regimul și secretomania URSS și să ascundă astfel anumite informații, ci dimpotrivă, să informeze comunitatea internațională cu privire la măsurile care trebuie luate în astfel de situații“, declarat fiica sa. Ea a precizat: „Cred că problema nu erau datele secrete. Raportul AIEA a avut un impact enorm și a devenit instantaneu foarte cunoscut. Asta i-a făcut pe unii din colegii tatălui meu extrem de indivioși”.

Onorat abia după căderea URSS

Următorii doi ani după raportul de la Viena au fost extrem de dificili pentru Legasov, atât mental cât și fizic. Resimțea ostilitatea colegilor săi și era disperat de lipsa de inițiativă vizând prevenirea altor catastrofe similare celei de la Cernobîl. În plus, starea de sănătate a lui Legasov anunța sfârșitul inevitabil. „Încetul cu încetul a încetat să mai mănânce, nu mai dormea. Știa foarte bine ce o să urmeze și că încep durerile. Nu dorea să-i fie o povară mamei mele”, își amintea Inga. Abia la opt ani după ce Legasov s-a sinucis, în 1996, Legasov a primit titlul postum de „Erou al Federației Ruse” pentru „curajul și eroismul” de care a dat dovadă în ancheta catastrofei de la Cernobîl, decernat de Boris Elțîn. Sinuciderea lui Legasov a provocat un șoc în industria nucleară sovietică similar celui pe care l-a anchetat la Cernobîl și care l-a costat viața.