Pentru Capitolul Dezastrul Operațiunii Zapata (eșecul Debarcării americane în Golful Porcilor din 15-18 aprilie 1961) din volumul pe cale de a fi predat Prin Cuba lui Fidel Castro, a trebuit să recitesc Raportul Inspector General’s Survey of the Cuban Operation, întocmit de Inspectorul General al CIA Lyman Kirkpatrick, publicat în volumul Bay of Pigs declasified, în coordonarea lui Peter Kornbluch, The New Press, New York, 1998.

Istoria acestui document are toate notele unui film de la Hollywood despre CIA. Scrie Tim Weiner în CIA. O istorie secretă, varianta românească a cărții Legacy of Ashes: The History of the CIA, apărută în 2007:

„Inspectorul general al CIA, Lyman Kirkpatrick, a făcut propria evaluare a situaţiei din Golful Porcilor, ajungînd la concluzia că Dulles şi Bissell ( directorul CIA și respectiv Directorul adjunct pentru Operațiuni sub acoperire n.n.) nu reuşiseră să îi informeze precis şi realist pe doi preşedinţi şi două administraţii diferite despre operaţiuni. Dacă CIA voia să mai rămînă activă, spunea Kirkpatrick, trebuia să îşi îmbunătăţească organizarea şi modul de administrare. Adjunctul lui Dulles, generalul Cabell, l-a avertizat că dacă raportul ar fi ajuns pe mîini greşite, ar fi distrus Agenţia. Dulles consimţi. A avut grijă ca raportul să fie «îngropat». Nouăsprezece din cele douăzeci de copii au fost adunate şi distruse. Singura copie care a supravieţuit a rămas ascunsă pentru aproape patruzeci de ani.”

Zeci de cereri au fost făcute pentru desecretizarea documentului. În fine, pe 19 februarie 1998, Raportul a fost trimis de CIA la National Security Arhive.

 Lectura Documentului te face să înțelegi de ce s-a încăpățînat CIA să-l țină secret atîția ani. După dezastru, Allen Dulles l-a însărcinat pe Inspectorul General să facă o analiză a Operațiunii. La capătul unei anchete care a durat din aprilie pînă în octombrie 1961, și pe parcursul căreia au fost intervievate 125 de persoane implicate în Operațiunea Zapata și cercetate sute de documente, Kirckpatrick înaintează conducerii un Raport de 200 de pagini. Se stîrnește un scandal imens. Raportul dezvăluie grave deficiențe în planificarea, organizarea și realizarea Operațiunii sub acoperire.

Ce e o operațiune sub acoperire? Realizată de Direcția Planuri (așa-i zice acum, în realitate e Operațiuni Murdare), operațiunea sub acoperire e guvernată de National Security Council Directive NSC 10/2 din 18 iunie 1948: „Prin operaţiuni secrete, prezenta Directivă înţelege toate activităţile conduse sau patronate de Guvernul american împotriva statelor sau grupurilor străine ostile sau în sprijinul statelor sau grupurilor prietene SUA, dar care sînt astfel planificate şi executate încît nici o responsabilitate a Guvernului SUA să nu fie evidentă persoanelor neautorizate şi, dacă sînt descoperite, Guvernul SUA să poată declina plauzibil orice responsabilitate pentru ele.”

O dată definită esenţa operaţiunilor sub acoperire Documentul trece în revistă şi activităţile:

 „Mai precis, aceste operaţiuni trebuie să includă activităţi acoperite referitoare la propagandă, război economic, acţiuni preventive direct, inclusiv sabotaj şi anti-sabotaj, măsuri de distrugere şi evacuare; subversiune împotriva statelor ostile, incluzînd asistenţă dată mişcărilor de rezistenţă subterană, gherilelor şi grupurilor de refugiaţi care-şi asumă obiective eliberatoare, precum şi susţinerea elementelor anti-comuniste autohtone din ţările ameninţate ale lumii libere.” Deşi pare mai puţin interesant, finalul merită osteneala de a fi transcris: „Aceste operaţiuni nu trebuie să includă un conflict armat între forţe militare recunoscute, spionajul, contraspionajul şi operaţiunile militare acoperite şi de înşelătorie”.

Merită osteneala transcrierii deoarece, în cercetarea operaţiunilor americane secrete trebuie să distingem între cele desfăşurate de CIA şi cele desfăşurate de armată în timp de conflict militar deschis.

Prin urmare, din start o astfel de Operațiune e de mare risc pentru Agenție. Deși aprobată de președinte, dacă iese cu scandal, președintele se spală pe mîini prin dezmințirea plauzibilă. În plus, dacă intră în impas, CIA nu poate primi sprijin militar deschis de la sectorul politic. Nu-mi propun să trec în revistă deficiențele Operațiunii Zapata, inițiată sub Eisenhower și preluată de Kennedy, sub conducerea căreia va avea loc între 15-19 aprilie 1961, și se va încheia cu cel mai mare dezastru din istoria CIA și unul dintre cele mai mari din istoria modernă a SUA. O voi face în carte cînd voi analiza relația dintre Castro și americani, procesul aiuritor prin care Cuba a căzut în brațele URSS și cele 628 de atentate la adresa liderului cubanez, toate eșuate.

Mă voi opri asupra cîtorva pentru că ele sunt lecții de acută actualitate atît pentru politicieni, cît și pentru lucrătorii din Intelligence.

Prima și cea mai mare deficiență a constat în aprecierea catastrofală a situației din Cuba. CIA comisese o greșeală destul de des întîlnită la Serviciile secrete. Culegerea de informații și analiza acestora nu pe temeiuri obiective, ci pe temeiuri subiective, așa cum ar fi vrut conducerea să fie și nu așa cum le oferea realitatea. Agenția voia să-l răstoarne pe Castro printr-o operațiune bazată pe ipoteza lipsei de suport popular a noului regim. E suficient un bobîrnac- ziceau cei de la CIA lui Kennedy – și regimul lui Castro se prăbușește peste noapte printr-o revoltă spontană generală. Temeiul Operațiunii era simplu. Un număr de 1500 exilați cubanezi debarcă pe o fîșie de pămînt în Cuba, mai precis pe coasta Golfului Porcilor, despărțită de pămîntul ferm prin mlaștina Zapata. Forțele castriste puteau veni doar pe trei drumuri prin mlaștină. După distrugerea flotei aeriene a lui Castro (așa și-au propus, în realitate n-a fost așa) în 15 aprilie 1961, forța debarcată trebuia să păstreze Capul de pod mai multe zile. Între timp, urmau să se petreacă două lucruri:

1) O revoltă generală în Cuba, stimulată de propagandă prin Radioul CIA de pe insula Swan.

2) Venirea unui Guvern în exil ( aștepta la Miami, într-un hangar), care avea să se proclame guvern legitim și apoi să ceară intervenția americană deschisă, deoarece fusese recunoscut de Casa Albă. E mai mult decît interesant că forța politică pe care se sprijinea America era constituită din foști revoluționari dezamăgiți de Castro. Din start s-a refuzat implicarea foștilor funcționari ai lui Batista. De ce?

Mai întîi, pentru că regimul Batista fusese lăsat din brațe de americani în favoarea regimului Castro. Apoi, pentru că americanii voiau măcar de ochii lumii un regim democratic. Mult mai important, foștii castriști cunoșteau pîrghiile Puterii și se presupunea că ar fi putut guverna rapid. Schema a fost aplicată cu brio peste 30 de ani, în prăbușirea comunismului. În România, instrumentul Loviturii de stat au fost așa-zișii dizidenți, activiști trași pe linie moartă precum Iliescu sau foști comuniști dezamăgiți, și nu membrii fostelor partide istorice. Înțelegem și de ce la noi nu s-a pus problema instaurării monarhiei.

Formula Guvern legitim a funcționat apoi și funcționează și acum în Operațiunile CIA în toată lumea, ca în Venezuela, de exemplu:

Binecuvîntarea dată unui grup favorabil americanilor, împotriva grupului legitimat de popor prin alegeri. Nare importanță că grupul sau persoana e lipsită de legitimitate dată chiar de propriul popor. Importanță are cine stabilește dacă un grup e legitim sau nu. În cazul României, Grupul se numea Frontul Salvării Naționale și surprindea prin caracterul său eclectic. În cazul Cubei, Grupul încropit de CIA, ai cărei ofițeri se prezentau drept oameni de afaceri americani revoltați de regimul Castro, Grupul se numea Frontul Revoluționar Democratic. Noul Guvern aștepta să fie chemat ca să aterizeze și el pe fîșia de pămînt de la Zapata întrun hangar de la Miami. Habar n-avea ce se întîmpla în Cuba în tot acel timp. Da, dar în numele acestui Guvern CIA difuza Comunicate după Comunicate. Parcă ar fi fost Ion Iliescu în dimineața lui 22 decembrie 1989 care aștepta la Casa Scînteii semnalul ca să meargă la Televiziune și să se autoproclame noul Șef al Statului!

Printre altele Operațiunea a eșuat și pentru că americanii se purtau cu viitorii conducători ai Cubei mai rău decît cu niște slugi. Scrie Inspectorul general în Raportul său:

„Unii dintre angajații cu contract, cum ar fi ofițerii de nave, i-au tratat pe cubanezi ca pe niște gunoaie. Aceasta a condus la revolte, răzmerițe și alte necazuri. Unii dintre cubanezii foarte capabili s-au retras din proiect din cauza modului în care erau tratați.”

Principala lecție trasă din dezastru se referă însă la relația dintre Serviciile secrete și puterea politică. Atît Eisenhower, cît și Kennedy au atras atenția lui Richard Bissell că America nu trebuia în nici un caz surprinsă ca intervenind în Cuba. Afacerea – susținea povestea Casei Albe – e una strict cubaneză. Conducerea CIA n-a luat în serios această prevedere. Pentru cei de la Servicii acestea erau calcule politicianiste. Nici nu-și imaginau că la o adică Edward Kennedy nu va aproba implicarea directă a avioanelor americane de bombardament. De ce? Pentru că oamenii din Servicii au o gîndire limitată cînd vine vorba de politică. Pentru ei nu există altceva mai important decît reușita operațiunii. N-are importanță că reușita asta poate costa o țară. După Dezastru, cei de la CIA au rămas convinși că președintele era un laș sau mai mult că-i trădase. Ei nu-și puteau imagina că pot fi viziuni superioare viziunii lor limitate, care abordează un ansamblu și nu doar o felie de realitate, cum fac Serviciile.

Înțelegeți acum de ce SRI sub conducerea lui Florian Coldea și cu complicitatea lașă a directorului civil George Maior, pe care prim adjunctul îl călărea, a distrus țara în numele luptei împotriva corupției? Și înțelegeți de ce niciodată sergenții majori mesianici nu trebuie să ia locul politicienilor?