Lecție de viață a unei fetițe de 9 ani care a sunat la 112

Lecție de viață a unei fetițe de 9 ani care a sunat la 112

O adevărată lecție de viață a unei fetițe de 9 ani. Copila a sunat la 112 să anunțe că a găsit un portofel uitat pe o bancă, într-o stație de autobus. STS a redat dialogul impresionant dintre micuță și operatorul care i-a făcut legătura cu polițiștii.

O lecție de viață a unei fetițe de 9 ani, din Bistrița-Năsăud poate fi, lesne, un exemplu pentru cei mari.

Copila a sunat la numărul de urgență 112 pentru a anunța că a găsit un portofel uitat pe o bancă, într-o stație de autobuz.

În dialogul cu operatorul 112, fetița a dat dovadă de un simț civic aparte și a oferit toate detaliile operatorului și, apoi, polițiștilor.

Lecție de viață a unei fetițe de 9 ani

Dialogul dintre fetița de 9 ani și opretorul 112 a fost redat de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) pe pagina oficială de Facebook:

„- 112, ce urgență aveți?

- Bună ziua. Aș dori să îmi faceți legătura cu Poliția deoarece am găsit un portofel al unei doamne. L-am deschis să văd al cui e și nu l-aș lăsa aici să îl fure cineva.

- Așa, foarte bine. Dar unde te afli?

- În stația de autobuz, vizavi de (...).

- Cum te cheamă?

- R.C.E. și am 9 ani.

- Acum ne răspunde Poliția, te rog să nu închizi.

- Bine, mulțumesc mult”.

 

Oficialii STS, impresionați de gestul fetiței

Oficialii STS au fost impresionați de gestul fetiției și au subliniat:

„Copiii sunt, uneori, mai responsabili decât adulții și dau dovadă de maturitate și spirit civil. Ne demonstrează acest lucru o fetiță din Bistrița-Năsăud care a sunat la numărul de urgență 112 pentru a anunța că a găsit un portofel uitat pe o bancă, într-o stație de autobuz. S-a gândit că persoana care l-a pierdut are nevoie de portofel și că nu poate să îl lase, pur și simplu, pe bancă pentru că l-ar putea lua altcineva”.

Micuța a deschis portofelul ca să vadă dacă găsește un act de identitate.

Apoi, în dialogul cu operatorul 112, a comunicat numele persoanei care îl pierduse, cerând să i se facă legătura cu Poliția, relatează STS.

Copiii sunt sinceri și acționează din instinct

Serviciul de Telecomunicații Speciale descriu astfel de gesturi făcute de copii despre care spun că „sunt sinceri și acționează din instinct”.

„Cei șapte ani de acasă și educația civică învățată la școală au determinat-o pe fetiță să acționeze exemplar într-o situație neobișnuită, când ar putea veni în ajutorul semenilor. Copiii sunt sinceri și acționează din instinct, iar dacă sunt pregătiți și informați, vor proceda întotdeauna corect”, precizează STS.

Pentru gestul fetiței, oficialii STS au numai cuvinte de laudă:

„Îi mulțumim micuței că a acționat așa cum ar trebui să procedeze orice cetățean responsabil, dar și părinților pentru educația oferită fetiței lor”.

Ne puteți urmări și pe Google News