Se spune, de obicei, că după trei zile de la publicarea ei, orice știre își pierde cota de interes și intră în arhivă. Aceasta fiind o variantă mai permisivă decât severa sentință a lui Andre Gide: „Numesc jurnalism ceea ce mă va interesa mâine mai puțin decât azi”.

Ieșirea necolegială a sopranei Angela Gheorghiu

De principiu, aș fi de acord cu ambele variante, dar, de data asta, am câteva anumite motive pentru care nu aș trece prea ușor peste știrea despre ieșirea necolegială pe care soprana Angela Gheorghiu a avut-o, recent, la adresa tenorului coreean Alfred Kim, pe care l-a întrerupt atunci când a bisat o arie din opera „Traviata” de Verdi.

Bis acordat ca răspuns la cererea publicului. Foarte adevărat, pusă în fața valului de aspre critici care au urmat, domnia sa a venit cu câteva justificări. Care justificări nu știu cât mai contează, pentru că gustul amar al incidentului rămâne.

Incident pe care confratele Mirel Curea l-a sancționat în acești termeni: „Ce este mai trist este când un artist de talia sopranei Angela Gheorghiu confundă rigoarea artistică cu intervenția unui plutonier major de la Circulație într-o intersecție pustie”. Formulare foarte inspirată pe care nu avem motive să o contestăm cu atât mai mult cu cât distinsa doamnă nu este la primul derapaj.

De ajuns fiind să ne amintim declarațiile sale despre George Enescu, Ciprian Porumbescu sau Maria Tănase.

Angela Gheorghiu și o întâmplare cu tâlc

Se știe că, de regulă, marile talente au nu numai calități ci și defecte, așa încât excentritățile, aerele, fițele lor nu ar trebui să ne mai mire. Cunoaștem, însă, și alte multe cazuri care ne demonstrează că modestia și simțul măsurii pot să caracterizeze comportamentul și, până la urmă, mentalitățile unor asemenea elevate persoane.

Și poate de aceea, după ce am aflat despre gestul foarte necolegial al sopranei Angela Gheorghiu, mi-am adus aminte de o întâmplare foarte cu tâlc pe care, cu ani de zile în urmă mi-a povestit-o doamna Lisette Daniel-Brunea, soția lui F. Brunea Fox, prințul reportajului românesc.

Se afla, domnia sa, la New York împreună cu sora sa și, în drumurile lor prin marea metropolă, au mers să viziteze și un impozant edificiu. Iar, pentru asta, a trebuit să urce cu liftul la unul din ultimele etaje.

Numai că, la parter, se formase o coadă serioasă, așa că și dânsele s-au aliniat disciplinate. Deodată, însă, cei ce aflau cel mai aproape de ușile liftului, s-au dat la o parte fără să scoată o vorbă și au făcut loc unei persoane îmbrăcate într-o pelerină albă cu o glugă care îi acoperea fața.

Doamna cu pelerină albă

Iar când liftul a venit, toată lumea s-a dat la o parte și au lăsat-o pe enigmatica doamnă să intre prima și până când aceasta a coborât, salutând discret, nimeni nu a scos o vorbă, deși toată lumea dădea semne că știe cine anume este misterioasa doamnă. Tăcere care, după aceea, s-a păstrat până când ultimii vizitatori au ieșit în lift.

Așa că, numai după ce au ajuns în cameră, sora sa a întrebat-o pe doamna Lisette:

- Știi cine este această doamnă?

Bineînțeles că răspunsul a fost ,,nu’’! Așa că răspunsul a venit imediat:

- Este Greta Garbo!

Nume care, sunt convins că nu le spune prea mult mai tinerilor noștri cititori, motiv pentru care precizez că este vorba despre una dintre cele mai renumite artiste ale cinematografiei interbelice.

Care, după ce a cunoscut gloria și a fascinat milioane și milioane de iubitori ai marelui ecran, în anul 1941, după eșecul filmului „Two Faced Woman”, în care avea rolul principal, a decis să se retragă atât din cinematografie cât și din viața publică.

O lecție de modestie pentru Angela Gheorghiu

Trăindu-și restul vieții la New York, departe de lumea dezlănțuită. Asceză pe care, după cum s-a putut vedea și din această întâmplare, admiratorii săi i-au înțeles-o și i-au respectat-o.

Aceasta a fost întâmplarea pe care mi-a povestit-o, cu mare emoție și cu admirație pentru cea care a fost și va rămâne Greta Garbo, doamna Lisette Daniel-Brunea.

Iar, dacă am dorit, la rândul meu, să v-o povestesc și dumneavoastră, asta a fost doar pentru lecția de modestie și de respect față de ceilalți pe care diva suedeză a dat-o fără a spune un cuvânt și fără a face nici-un gest care să atragă atenția și fără să facă vâlvă despre cine este ea și ce anume a ales să facă. Trăindu-și, cu aceeași distincție și modestie, și gloria și înfrângerea.