Balerina Irinel Liciu, care ar fi împlinit în curând 80 de ani, s-a sinucis la o zi după moartea soţului ei
La Opera Naţională Bucureşti, de la ora 18.30, va avea loc un spectacol omagial dedicat fostei prim-balerine a Operei, Irinel Liciu, care anul acesta ar fi împlinit 80 de ani. Acum cinci ani, pe 25 şi 26 mai, o dublă moarte şoca lumea, datorită unei sfâşietoare poveşti de dragoste. Renumitul poet şi filosof Ştefan Augustin Doinaş s-a stins din viaţă pe 25 mai 2002, răpus de un infarct, la o lună după ce împlinise vârsta de 80 de ani. A doua zi după tragedie, partenera sa de-o viaţă, fosta balerină Irinel Liciu, a fost găsită moartă în apartamentul lor din bulevardul I.C. Brătianu, după ce se sinucisese luând teribilul Luminal. Pe biletul de adio al sinucigaş ei scria: „Domnul meu şi Dumnezeul meu, iartă-mă! Doinaş, dulcele meu, o prea mare iubire ucide“. Poate şi influenţată de această mărturie tulburătoare, Biserica Ortodoxă Română a hotărât să treacă peste dogme şi i-a înmormântat creştineşte pe amândoi. Poetul e renumit prin poezia sa „Mistreţul cu colţi de argint“. S-au cunoscut prin ’50 Ştefan Augustin Doinaş şi Irinel Liciu s-au cunoscut în întunecaţii ani ’50, mai exact în 1955, la Bucureşti. Întâmplarea a făcut ca provincialul Ştefan Popa (numele adevărat al viitorului mare poet), proaspăt sosit în Capitală, să stea în gazdă tocmai la vărul lui Irinel Liciu. Fata, mai mică cu şase ani decât el, era deja o celebritate, pentru că, în calitate de prim-balerină a Operei Bucureştene, fusese deja laureată a Premiului de Stat. Ştefan s-a îndrăgostit de Irinel la prima vedere. Şi-a ars toate fotografiile Norii negri ai represiunii comuniste nu ocolesc însă nici dragostea lor. În 1957, Doinaş este condamnat la un an de închisoare pentru „omisiune de denunţ“. Irinel Liciu şi-a folosit toată influenţa dată de poziţia ei artistică pentru a-l scoate pe iubitul ei cât mai repede din închisoare. A mers chiar până la o intervenţie la temutul „mahăr“ bolşevic Leonte Răutu. Pe 5 februarie 1958, Ştefan Popa este eliberat şi pe 8 aprilie acelaşi an se căsătoreşte cu Irinel Liciu. Vor fi împreună timp de 44 de ani şi vor pleca tot împreună chiar şi în moarte. În 1969, Irinel Liciu a părăsit brusc scena Operei pentru totdeauna. Se spune că şi-a ars toate fotografiile, cronicile, documentele, atunci când a decis să se retragă de pe scenă. Irinel Liciu a trăit peste 30 de ani în umbra soţului ei, ducând împreună o viaţă foarte discretă, şi a ales să-l urmeze şi în moarte. INFLUENŢĂ Virgil Nemoianu, prieten apropiat al cuplului, îşi aminteşte că Doinaş, copil de la ţară, a fost cizelat de soţia sa Căsătoria între Irinel Liciu şi Doinaş a durat, cum se ştie, aproape 44 de ani. Ea nu a fost lipsită de furtuni maritale, mai ales în primii 10 ani. Era vorba aici de legătura între două personalităţi extrem de bine conturate, definite şi destul de net diferite; oameni care se iubeau, dar care erau totuşi altfel! În consecinţă, a luat naştere o întreagă dialectică complexă. Irinel a renunţat curând (şi fără urmă de regret sau resentiment!) la strălucita ei carieră artistică şi la gloriile vieţii publice. Cerea însă implicit un echivalent: o modificare oarecum asemănătoare a partenerului conjugal. Modificare pe care a obţinut-o, dar nu fără greutăţi şi dispute. O căsătorie creştină în integritatea şi seninătatea ei, o simbioză totală, s-a instalat abia în a doua jumătate a acestei uniuni, care atunci a devenit chiar simbiotică, după ce fusese numai pasionată (de ambele părţi, de fapt) în prima jumătate. (…) Doinaş era un om de un debordant erotism, de o puternică sexualitate, pe care el uneori o lega de creativitatea sa poetică: subconştient, alteori chiar articula verbal această convingere.
Am devenit curând un intim al familiei Doinaş, mergeam adesea seară de seară, uneori ca să lucrăm, căci citeam împreună, traduceam, am publicat, mai târziu am scris o carte (singura monografie de până acum parcă - nici mie nu-mi vine să cred!), l-am introdus în enciclopedii importante din Apus. Doinaş era copil de la ţară (fie el chiar de „chiabur“), iar încă pe la 30 şi ceva de ani era un om, da, destul de necioplit. Nu din punct de vedere intelectual: cunoştea multă literatură (universală, ca şi română), cunoştea istoria filosofiei în chip serios, că doar avusese studii excelente, cu oameni de valoare, cu colegi de valoare. Dar abia când s-a căsătorit a început să se modeleze personalitatea lui, cea nouă, şi anume în chip decisiv sub influenţa soţiei sale, aşa cum spuneam. Zone întregi existenţiale: artele, muzica, gustul în sine, comportamentul social, manierele, moda, toate acestea au fost insinuate sau chiar impuse de Irinel Liciu. Apoi el a devenit mult mai deschis politic şi existenţial decât fusese în trecut. Doinaş a fost, sigur, un liberal încă din tinereţe, dar ideologic era cam indiferentist, da, acesta e cuvântul. Irinel, care era mult mai „progresistă“, l-a făcut să accepte cu normalitate perfectă grupuri care în România de atunci nu erau prea tare „prizate“: inclusiv homosexuali, evrei şi alţii. Sigur, el era potenţial deschis spre astfel de acceptări, deci nu a fost vorba aici de o luptă între ei. (fragment dintr-un interviu realizat de criticul Daniel Cristea-Enache)
Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre
