Le Figaro face portretul Dianei Șoșoacă: „Vulgară, agresivă, brutală”
- Iulia Moraru
- 15 decembrie 2023, 13:45
Cotidianul francez Le Figaro a caracterizat-o în mod aspru pe senatoarea Diana Șoșoacă, descriind-o ca fiind o personalitate agresivă și brutală, un parlamentar care promovează cu vehemență ideea unei Românii extinse.
Potrivit Le Figaro, senatoarea Diana Șoșoacă, care câștigă tot mai mult teren în sondaje, aspiră la construirea unei „Românii Mari” și prezintă hărți care ilustrează o extindere a teritoriului românesc în Bulgaria, Republica Moldova, Ungaria și chiar în Ucraina.
Le Figaro remarcă că această revendicare naționalistă își trage rădăcinile din perioada dintre cele două războaie mondiale.
Diana Șoșoacă, descrisă aspru de cotidianul francez Le Figaro
„Forţele de ordine ucrainene atacă preoţi români! Unde este Guvernul de la Bucureşti? Zelenski, nemernicule, lasă românii în pace! Ciolacu, le împrumuţi bani blestemaţilor ăştia de ucraineni? Trădătorule! Îţi vinzi naţiunea, minţi poporul român la televizor, manipulezi opinia publică, manipulatorule!
Perversule! Iudo! Ucraineni, nu vă atingeţi de români şi de credinţa noatră! NATO, UE, Statele Unite, îi apăraţi pe aceşti nemernici? Pe aceşti criminali? Nişte mizerabili! Opriţi masacrul românilor în Ucraina! Daţi-ne teritoriile înapoi!”, o citează cotidianul francez pe senatoarea româncă Diana Șoșoacă.
„În aceşti termeni „înfloriţi” s-a exprimat senatoarea la 9 noiembrie, pe Facebook”, scrie Alexis Feertchak.
Acesta remarcă că evenimentul, cu tentă politică mai degrabă decât literară, ar putea să pară lipsit de seriozitate dacă Șoșoacă nu ar ocupa locul al treilea în sondaje în contextul alegerilor prezidențiale planificate pentru noiembrie 2024.
Senatoarea a zguduit scena politică românească
Ziaristul francez mai remarcă ideea că Diana Șoșoacă este încă foarte departe de a se muta la palatul prezidenţial Cotroceni, la Bucureşti.
Conform afirmațiilor sale, apariția ei în cercetările de opinie nu poate fi considerată fără importanță. Și asta întrucât senatoarea tulbură peisajul politic românesc, atât în substanță, cât și în formă.
„Vulgară, agresivă, insultând şi vociferând, injurioasă, brutală, binară, demagogă, epitetele nu sunt de ajuns să califice stilul acestei candidate, care cântă refrenul clasic al împărţirii poporului împotriva elitelor într-o ţară în care social-democraţii şi liberalii îşi împart puterea după lovitura de stat care a înlăturat regimul comunist al lui Nicolae Ceauşescu în 1989”, continuă el.
Diana Șoșoacă, descrisă ca un adept al Rusiei
Le Figaro subliniază că senatoarea nu poate fi simplificată la această melodie populistă puternică și puțin armonioasă Și asta deoarece susține o viziune politică și chiar geopolitică clară și decisivă, exprimată eficient prin sintagma „Romania First”, un slogan de inspirație trumpist.
„O „suveranistă în favoarea unei ieşiri din Uniunea Europeană (UE), visceral antiamericană, ea se uită galeş la Rusia, pe care o asigură de «neutralitatea» sa în Războiul din Ucraina, o ţară vecină a cărei implozie îşi imaginează că ar putea fi în folosul unei Românii lărgite”, scrie Le Figaro despre Diana Șoșoacă.