Lăzăroiu are şi post de ştiri

Lăzăroiu are şi post de ştiri

Postul TVH 2.0 a debutat, ieri, la 19.30 cu un jurnal de ştiri, urmat de emisiunea "Sondajul zilei".

Lansarea a fost marcată de un talk-show special, care i-a avut ca invitaţi pe Dr. Raed Arafat şi pe ministrul de Externe Cristian Diaconescu. Planurile pentru TVH 2.0 sunt ca acesta să includă, pe lângă ştiri, show-uri tv despre sondaje şi politicieni. În fiecare seară, de luni până joi, după jurnalul de actualităţi, sunt programate emisiunile. În "Sondajul zilei" vor fi prezentate studii telefonice pe subiectul zilei, efectuate "de un institut profesionist", potrivit şefului TVH 2.0, Sebastian Lăzăroiu.

Un alt show tv difuzat de acest post va fi "Albă ca zăpada", unde invitaţii vor fi tineri lideri politici, a mai spus Lăzăroiu.

În week­end, vor trona emisiunile de divertisment. TVH 2.0 nu se va diferenţia în totalitate de vechiul post TV România de Mâine, pe care îl înlocuieşte. "Vor fi mai multe emisiuni, dar în timpul săptămânii va rămâne modulul universitar care a fost şi până acum dimineaţa", a declarat Sebastian Lăzăroiu pentru EVZ.

Ne puteți urmări și pe Google News

Canalul TV emite, momentan, în reţelele RCS &RDS în format analog şi digital, UPC digital, iar patronul acestuia speră să poată fi urmărit şi pe Dolce şi UPC analog. Postul este susţinut şi de o platformă online. România, în variantă 2.0

Proaspăt relansatul post face parte dintr-un proiect ce include un institut şi chiar o şcoală. "Nu ne-am propus să lansăm o televiziune, ci un proiect mai mare, care se numeşte «România 2.0», din care sigur face parte şi această televiziune, dar mai sunt şi alte componente - un institut de sondaje, un radio, o şcoală de lideri politici", a spus Lăzăroiu pentru EVZ.

TVH 2.0 este finanţat în totalitate de Universitatea "Spiru Haret". Totuşi, şeful acesteia nu are încă o estimare a costurilor rebranduirii canalului.