Soţia marelui actor Adrian Pintea se recăsătoreşte, după o îndelungată perioada dureroasă în care şi-a înfruntat singurătatea, iar alteori a savurat-o cu încântare. Lavinia Pintea Tatomir a decis să-şi mărturisească public iubirea faţă un un tânăr care i-a fost alături în toată această perioada de după plecarea la ceruri a inegalabilului Pintea.
După şapte ani de tristeţe şi după publicarea cărţii “În umbră lui Adrian Pintea”, Lavinia Pintea mărturiseşte că se simte eliberată.
„În curând împlinesc 34 de ani. Viaţa mi-a oferit momente de fericire deplină şi de durere cruntă. Timp de 7 ani după moartea lui 
Adrian, suferinţa şi singurătatea mi-au fost cei mai puternici aliaţi. La Craiova, cu toată forţa disperării, mi-am recăpătat echilibrul sufletesc. Cum îţi poţi regăsi ancora, temelia, sensul profund al existenţei în afară iubirii? Învăţând să accepţi, să înduri, să înţelegi, să speri. Sentimentul acesta, că nimic din existenţa noastră nu este întâmplător, nu m-a părăsit niciodată, însoţindu-mă întotdeauna, că un şoim pe umăr. Nu am făcut niciodată parte din categoria femeilor care aleg să trăiască în derivă, evadând sentimental la nesfârşit doar pentru că aşa solicită societatea în goana ei după senzaţional. În toţi aceşti ani ai singurătăţii mele, am rămas devotată total unei amintiri din ce în ce mai estompate a iubirii mele trecute. Chiar dacă în tot acest timp în viaţa mea nu am oferit accesul nici unei prezențe fizice masculine, nu mi-am permis deznădejdea. Am rămas liniştită şi împăcată cu mine însămi şi am ştiut că mă aflu pe un făgaş normal al existenţei mele. Ani de zile în care mi s-au făcut, cu o insistenţă uluitoare, aluzii referitoare la starea mea civilă, “oferte sentimentale” care mai de care mai tentante din punctul altora de vedere, reproşuri nemeritate. Intrigi de neimaginat s-au năruit brusc atunci când m-am văzut nevoită să explic cu stăpânire de sine că viaţa mea nu trebuie să-i preocupe pe alţii mai mult decât vieţile proprii, că am un anumit profil psihic, moral, intelectual şi fizic pe care mi-l doresc alături. Un om în conformitate cu inima mea, cu aşteptările mele. În lipsa lui, am acceptat singurătatea. Am preferat-o singurătăţii în doi, pe care o regăsesc, cu părere de rău, în atât de multe cupluri.
"Laurenţiu este darul minunat pe care îl primesc în viaţă mea cu toată recunoştinţa şi bucuria regăsirii"
Am fost şi sunt o femeie lipsită de dorinţe impetuoase, pregătită prin temperament şi autoeducaţie să aştept fără a mă abandona disperării. Ani în şir mi-am demonstrat mie însămi că, printr-o muncă metodică asupra fiinţei mele, m-am putut domină, controla, fără să mă simt frustrată de lipsa unei prezente masculine în viaţa mea. Nu am simulat nicicând ascetismul. Doar că o vreme, nevoile mele au fost mai degrabă de ordin spiritual. Mi-am înfruntat singurătatea şi alteori am savurat-o cu încântare. Dacă cineva a crezut că eu, la Craiova, mi-am petrecut timpul doar plângând sau tanguindu-mă într-un doliu care refuză să mă părăsească, s-a înşelat nespus de tare. Am învăţat să aştept, pentru că dictonul “Până în ziua când Dumnezeu va binevoi să-i destăinuiască omului viitorul, toată înţelepciunea omenească va fi cuprinsă în aceste două cuvinte: aşteaptă şi nădăjduieşte.”(Alexandre Dumas,“Contele de Monte-Cristo”) mi-a fost călăuză. Laurenţiu este darul minunat pe care îl primesc în viaţa mea cu toată recunoştinţa şi bucuria regăsirii. Pentru că ne cunoaştem de atât de mulţi ani, pentru că mi-a fost un coleg minunat şi prieten de suflet ca nimeni altul, pentru că este un om profund bun şi tandru, pentru că este un medic de excepţie, dăruit semenilor săi, pentru că de curând mi-a oferit toată dragostea şi atenţia lui, pentru că am încredere în el şi pentru că vrem să pornim la un nou drum împreună, îi mulţumesc! Lui şi Universului întreg….Îl iubesc!, şi-a mărturisit din nou iubirea, Lavinia Pintea Tatomir.
Recomandările noastre
