Drumul de la Brașov până în Orientul Îndepărtat nu e atât de lung pe cât pare. Mai ales dacă ai 26 de ani și te doare la bască de toți și de toate

În septembrie 1995, aveam 26 de ani și mă aflam la Brașov, la Cerbul de Aur, unde ajunsesem trimis în „misiune” de regretatul Gică Voicu, primul redactor șef al Evenimentului zilei, după ce Cristoiu a devenit directorul ziarului. Eram acolo cu Bogdan „Păsărică” Atanasiu și mai erau și mondena Liliana Levința, surorile Jenei - brașovence de loc, ca Mariana Sebeni, Vlad Ionescu - fratele lu' Bogdan Ionescu, Ema Giurgica – alias Gertrude Obra, răposatu' Ștefan Daday și, dacă mi-aduc bine aminte, sper să nu pic în eroare, mai frecau duda pe sub Tâmpa și Cătălin Luțu și Maria Luiza Niculicea – acu’ măritată Ostaficiuc.. O trupă întreagă de convivi frumoși și liberi, cu toții reporteri ai „Bulinei Roșii. Mie și lu' Păsărică ni se cam luase de guriștii care se dădeau în spectacol p-acolo. Doar deja prăfuiții de la Status Qvo și bătrânii de la The Temptations ne mai stârneau un mic interes. Drept pentru care am pus-o, la o terasă de sub Tâmpa, de-o seară cu lăutari care ne cântau la ureche, cum se cade când te troznești suficient cu niscaiva carafe de vin alb și sec, că nu mai eram dobitoci și abandonaserăm vinul dulce.

Nu-ș cum dracu' făceam că, în acele timpuri, pe unde ne duceam, tot cu lăutarii ne trezeam și ne culcam. Mai îmi aduc aminte că, întorși la hotel, i-am ciordit Lilianei Levința un borcan cu aproape un kil de zacuscă. L-am mîncat așa, fără pâine, până ni s-a aplecat.

În „cantonament” pe lăngă Canton

Când m-am întors la București, după alcoolizatul festival, mi-am zis să-mi refac o țâră pateul așa că am dat fuga și m-a urcat, în rada portului Constanța, pe scara de pisică a mineralierului de 65.000 TDW Bujoreni cu care, peste o lună, m-am trezit - și la propriu și la figurat, că nu-mi aduc aminte decât vag de Bosfor, Dardanele, Suez, Bab el-Mandeb și Singapore - în sudul Chinei, la Zhangjiang, pe lângă granița cu Vietnamul, pe lîngă Canton. 

După fo câteva luni abulice și alea în care am navigat în zigzag prin Marea Chinei de Sud și niscaiva escale prin localurile de perdițiune morală ale drojdiei scursurilor porturilor Orientului Îndepărtat, sătul de ciuciunghezii la fel de bețivi ca noi și de curvele din bordelurile chinezești, m-am întors din Shanghai prin Frankfurt, „par avion”, acasă.

Cea mai mișto aminintire de acolo i-o port lui Joy, o manciuriancă splendidă care mi-a deslușit, prin clasica și primordiala acțiune de „dute-vino” - cea mai importantă mișcare a omenirii, care e semnificația post-coitum a termenului Zen. Primul popas terestru l-am făcut, cum altfel, în boema și defuncta crâșmă Șarpele Roșu.

Dela stânga la dreapta, regretatul mare actor Dumiru Rucăreanu, lăutarul Mitiță „Chiorul” și autorul, la o sesiunenocturnă în celebra crâșmă „Șarpele Roșu” din București

Că făcusem destule parale pe mare să am ce să dau la lăutari ca să-mi cânte Mitiță „Chioru'” la ureche „La Chilia'n port”, până mă lua din nou dracu’ și doru' de ducă pe mișcătoarele cărări. Hai, gata cu poveștile, că am fugit să-mi fac control la doctoru' de ochi, că nu mai văz bine femeile de aproape. Că de alte etichete nici că mai poate fi vorba.

Alte amintiri exotice și pitorești ale autorului puteți citi în rubrica sa personală „Reporter de Cursă Lungă” – subsecțiune în cadrul secției „Special” a Evenimentului zilei.