Compania americană Lyncean Technologies a câștigat licitația pentru construirea celui de-al doilea mare echipament de cercetare din proiectul laserului de la Măgurele: Sistemul Gama de Energie Variabilă. Centrul ELI-NP de la Măgurele a anunțat că a semnat astăzi, 4 octombrie, contractul, în valoare totală de 49 milioane euro, conform edupedu.ro.

Partea română a reziliat în urmă cu un an contractul cu un consorțiu condus de Institutul de Fizică Nucleară din Italia, pentru că aceștia au întârziat instalarea sistemului fascicul gamma. Contractul reziliat era în valoare de 66 de milioane de euro.

Sistemul VEGA, operațional la începutul anului 2023, va fi cel mai performant sistem gama din lume furnizând radiații gama monocromatice cu energii până la 20 MeV și precizii de sute de ori mai ridicate decât orice sistem existent în lume.

Sistemul va fi realizat de către compania Lyncean Technologies Inc., singura din lume la acest moment capabilă să îndeplinească cerințele privind performanțele, bugetul și termenele de livrare pentru acest echipament unic în lume.

Conform contractului semnat, sistemul VEGA va fi operațional astfel încât primele experimente să poată fi demarate începând cu prima parte a anului 2023, în valoarea totală a acestuia de 49 milioane euro fiind incluse și lucrările de mentenanță și asistență tehnică în operare în primii trei ani de la darea în funcțiune.

Acest echipament, împreună cu Sistemul Laseri de Mare Putere 2 x 10 PW, face ca Centrul ELI-NP să devină cel mai avansat Centru de cercetare științifică din lume în domeniul fotonicii nucleare. La ELI-NP se desfășoară cercetări la frontiera cunoașterii atât în fizică fundamentală, fizică nucleară și astrofizică, cât și cercetări aplicative în știința materialelor, managementul materialelor nucleare și științele vieții.

Te-ar putea interesa și: