Cea mai fierbinte săptămână înregistrată vreodată. Ce urmează

Cea mai fierbinte săptămână înregistrată vreodată. Ce urmează Canicula pune stăpânire pe Franța / Sursă foto: arhiva EVZ

Săptămâna 3-10 iulie a fost cea mai fierbinte săptămână înregistrată vreodată, iar meteorologii au avertizat că populația întregii lumi se va confrunta cu zile din ce în ce mai caniculare. În plus, există șansa ca în această perioadă să fie înregistrate cele mai ridicate temperaturi din ultimii 120.000 de ani.

Meteorologii au explicat că nivelurile din ce în ce mai mari de dioxid de carbon din atmosferă și vânturile puternice de deasupra Oceanului Atlantic au declanșat valuri de căldură în Texas, Spania, Italia, dar și într-o mulțime de alte state. Avertizări de Cod Roșu de caniculă au fost emise pentru multe țări din Europa, în timp ce incendiile de vegetație au făcut mari pagube în Croația, pe coasta Adriaticii și în Navarra, în Spania.

În acest context, mai multe obiective turistice au fost închise. Turiștii nu au mai putut vizita Acropelele din Atena, unde mercurul din termometre a ajuns până la valoarea de 40 de grade Celsius. Reprezentanții Organizației Meteorologice Mondiale au transmis că Pământul nu s-a mai confruntat niciodată cu temperaturi atât de ridicate de când au fost început măsurtătorile instrumentale ale temperaturii aerului în anii 1850.

Iulie, cea mai caniculară lună din istorie

„Ne aflăm pe un teritoriu neexplorat și aceasta este o veste îngrijorătoare pentru planetă”, a declarat profesorul Christopher Hewitt, directorul serviciilor climatice al OMM. Karsten Haustein, cercetător în radiații atmosferice la Universitatea Leipzig a susținut spusele meteorologului. „Șansele sunt ca luna iulie să fie cea mai fierbinte lună vreodată, adică de la Eemian (perioada interglaciară), cu aproximativ 120.000 de ani în urmă”, a explicat Haustein.

Ne puteți urmări și pe Google News

În același timp, El Nino, un fenomen în creștere în zona Oceanului Pacific și care începe să își facă simțită prezența pe tot globul, a adus valori record în termometre. Acest eveniment climatic are loc atunci când circulația Oceanului Pacific ecuatorial se schimbă și temperatura acestuia crește. Astfel, valuri de căldură se resimt în întreaga lume.

„Un El Niño tipic adaugă temporar aproximativ 0,2°C la temperatura medie globală”, a spus Jeff Knight, manager de modelare a variabilității climatice, pentru Met Office. În același timp, cercetătorii susțin că planeta s-a încălzit cu 1,2 grade Celsius de la Revoluția Industrială din cauza gazelor care au captat căldură. Este important de precizat că temperaturile au crescut de aproape două ori mai repede în tot acest timp în Europa.

Un nou val de căldură peste Europa

Meteorologii au explicat că se vor vedea foarte curând consecințele unui nou val de căldură, care vor fi profunde și periculoase. Estimările arată că peste 61.000 de persoane au murit din cauza temperaturilor record care au fost înregistrate în Europa în anul 2022. Specialiștii susțin că există șanse destul de mari ca numărul de decese din 2022 să fie depășit în Grecia, Spania și Italia.

În ciuda acestor lucruri, secretarul general al ONU susține că „schimbările climatice sunt sub control”. António Guterres a avertizat că Planeta va trece „printr-o situație catastrofală” în cazul în care măsurile privind limitarea emisiilor de combustibili fosoli vor fi amânate în continuare.

În același timp, oamenii de știință au avertizat în ultimele trei decenii că arderea continuă a combustibililor fosili ar declanșa valurile de căldură prin care populația lumii trece acum. „Nu ar trebui să fim deloc surprinși de temperaturile globale ridicate. Totul este o confirmare a ceea ce știm de mult timp și vom vedea din ce în ce mai multe extreme”, a declarat profesorul Richard Betts, climatolog la Met Office și Universitatea din Exeter, potrivit The Guardian.