Canicula face victime. Turiștii din mai multe țări, prinși ca într-un cuptor

Canicula face victime. Turiștii din mai multe țări, prinși ca într-un cuptor Cod Roșu de caniculă în Capitală. Ce pot face bucureștenii. Sursa: Arhiva EVZ

Un val de căldură record va persista în emisfera nordică. Autoritățile au luat măsuri strice pentru a face față caniculei și disconfortului termic accentuat. Turiștii s-au plâns că este imposibil de stat afară.

Un val de căldură record persistă din Europa până în China şi Statele Unite. Autoritățile au fost nevoite să aplice măsuri stricte pentru a face față caniculei şi noilor incendii. Turiștii și localnicii acestor țări au povestit că este imposibil de stat afară, în special la orele prânzului.

Duminică, 16 oraşe din întreaga ţară sunt plasate în alertă roşie, temperaturile urmând să atingă 36/37 de grade Celsius de la Roma la Bologna, înainte de un vârf de temut la începutul săptămânii viitoare. „Este un cuptor. Nu se poate sta prea mult timp într-un singur loc”, a declarat sâmbătă dimineaţă pentru AFP Veronika Niederlovi, o turistă cehă, aflată în vizită la Roma.

Potrivit cotidianului Il Messaggero, doi fotbalişti amatori în vârstă de 48 şi 51 de ani au murit vineri seara în timpul unor meciuri în regiunea Napoli (sud), din cauza caniculei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Centrul meteorologic italian a declarat că se teme de „el mai intens val de căldură din această vară, dar şi unul dintre cele mai intense din toate timpurile”. Meteorologii au mai anunțat că la Milano sunt aşteptate temperaturi de 38 de grade Celsius.

Temperaturi record în toate țările

În Germania, cele mai ridicate temperaturi de sâmbătă au fost măsurate în oraşul bavarez Mohrendorf-Kleinseebach (37,9 de grade Celsius). Alte 35 de grade Celsius au fost înregistrate la Berlin şi 34 de grade Celsius la Munchen.

Circulația din București, dată peste cap în acest weekend. 33 de linii de transport în comun, modificate temporar. Care sunt acestea

Sursa foto: arhiva evz

În Franţa, ministrul agriculturii, Marc Fesneau și-a atras antipatia oamenilor după ce a declarat că temperaturile au fost „destul de normale pentru o vară”. „Când vor înţelege şi îşi vor asuma politicienii noştri provocările legate de schimbările climatice?”, a spus specialistul în agroclimatologie Serge Zaka.

Iunie a fost a doua cea mai călduroasă lună înregistrată vreodată în Franţa. Şi Grecia a fost afectată de caniculă, iar autorităţile au fost nevoite să închidă Acropole din Atena la orele prânzului. „Când beau un pahar cu apă, ameţesc şi îmi vine să vomit din cauza căldurii”, a declarat Juan, un muncitor în vârstă de 28 de ani.

La Phoenix, o metropolă din Arizona, în sud-vestul Statelor Unite, s-au înregistrat aproape 44 de grade Celsius sâmbătă, a 16-a zi consecutivă cu temperaturi maxime de peste 43 de grade Celsius.