În conștiința publică, diagnosticul de cancer are un puternic impact psihologic negativ. În mare parte, din cauza faptului că încă este considerat o boală incurabilă, fiind una din cauzele majore de deces în întreaga lume. Totodată, un alt element care generează anxietate este terapia antineoplazică.

De cele mai multe ori, această terapie este foarte agresivă, mutilantă și debilitantă, producând modificări majore ale calității vieții. În evoluția unui pacient neoplazic există mai multe perioade de stres:  momentul diagnosticului, debutul tratamentului, momentul recidivei sau al diagnosticului de boală metastatică. Severitatea bolii și agresivitatea terapiei specifice are un impact major asupra personalității pacientului, determinând stări sufletești, sentimente și modificări ale stilului de viată.

 

Conform studiilor efectuate, s-a constatat că cel puțin 47% dintre pacienții cu cancer dezvoltă tulburări psihiatrice, aproximativ 90% dintre acestea fiind reacții la diagnosticul și tratamentul cancerului. Tulburările emoționale, care sunt evidențiate frecvent, pot fi de asemenea considerate răspunsuri la agresiunea psihologică. Prin urmare, stresul la care este supus pacientul oncologic determină atât manifestări în psihologia individului cât și afecțiuni psihiatrice.

 Nu există un comportament standard în confruntarea pacientului cu cancerul. Reacția psihologică la momentul diagnosticului oncologic este descrisă ca un proces stadial, cu următoarele faze (scară Kubler-Ross):

 

•  Refuzul (negarea) – este faza în care pacientul neagă orice evidență privind boala, punând  în discuție validitatea părerii sau diagnosticului exprimat de specialiști. Dacă această fază persistă, poate conduce la refuzul diagnosticului, tratamentului și la orientarea pacientului către alți medici.

 

•  Revolta – unii pacienți acceptă cu curaj și încredere diagnosticul clinic. Această atitudine se asociază cu speranța în vindecare și căutarea de a afla noi informații. Alți pacienți mențin faza de negare, pe fondul căreia instalează furia și revolta, boala fiind percepută ca o pedeapsă nemeritată.

 

•  Furia – poate fi îndreptată asupra celor din jur (familie, personal medical). 

 

•  Resemnarea – când pacientul observă că prin furie și revoltă nu-și poate redobândi  sănătatea, intervine adaptarea la boală și dorința de a urmă tratamentul. 

 

•  Sindromul anxios depresiv – un alt tip de reacție într-o situație similară cu cea de mai sus  poate fi cea anxios depresivă. Depresia se manifestă ca un dezinteres crescând pentru viață, strict determinat de prognostic: pacientul refuză  tratamentul și, în general, prezintă o atitudine negativă. 

 

 Sindroamele psihiatrice manifeste clinic survin frecvent (de obicei după inițierea terapiei) la pacienții cu cancer, pe fondul evoluției bolii și a tratamentelor oncologice. Cele mai frecvențe tulburări sunt: delirul, depresia și anxietatea. Un pacient poate prezenta unul sau mai multe dintre  aceste sindroame.

 

După Organizația Mondială a Sănătății, incidența reacțiilor depresive la pacientul spitalizat este de 20-25%, asemănătoare cu aceea a depresiei care însoțește alte boli. Criteriile obișnuite de diagnostic al depresiei la persoanele aparent sănătoase (anxietatea, anorexia, insomnia, pierderea ponderală) prezintă mai puțină importanță pentru depresia din cancer, oricare dintre aceste simptome putând surveni ca o consecință a bolii de bază sau a tratamentului chimioterapic, radioterapic, imunosupresiei, sindroamelor paraneoplazice etc.

 

Depresia se poate manifesta ca un complex de probleme, de la reacții emoționale frecvente în viața cotidiană (tristețe temporară și descurajare) până la un sindrom sever depresiv, care semnifică o tulburare psihiatrică majoră. Gradele ușoare de depresie și disforie nu necesită intervenție terapeutică specifică. Pacienții prezintă răspuns uri emoționale diferite la aflarea diagnosticului. Pentru unii dintre aceștia, perioada de reacție negativă este scurtă și nu interferă cu abilitățile lor de integrare socială și de participare la decizia terapeutică. În această perioadă este foarte important sprijinul acordat de ceilalți membri ai familiei, de prieteni, acceptarea propriilor sentimente și acordarea unui interval de timp pentru înțelegerea situației și luarea deciziilor.

 

Conform studiului efectuat de Mary Jane Massie, de la Department of Psychiatry and Behavioral Science, Memorial Sloan-Kettering Cancer Center,  New York, aproximativ un sfert din pacienții cu cancer pot dezvolta o depresie severă pe termen lung, momentul de risc maxim fiind apariția primei recidive a bolii. În paralel cu boala, pot acționa o serie de circumstanțe agravante, cum ar fi conflictele emoționale cu cei din familie, sentimentul de vină, pierderile anterioare neacceptate, bolile debilitante asociate, sprijinul insuficient din partea sistemului sau familiei, istoricul familial depresiv.

 

 Anamaria Ciubară este unul dintre cei mai cunoscuți medici psihiatri. După o experiență de peste 10 ani la Institutul de Psihiatrie Socola  Iași, acum  își desfășoară activitatea  la Spitalul de Psihiatrie ”Elisabeta Doamna” din Galați. Este medic primar psihiatru,  conferențiar universitar la Universitatea ”Dunărea de Jos”, Facultatea de Medicină și Farmacie, catedra de Psihiatrie, și editor la American Journal of Psychiatry and Neuroscience. De asemenea, colaborează cu Clinica Medlife din Galați și cu clinica Helicomed din Iași.

În fiecare săptămână, în Evenimentul zilei, vine în sprijinul persoanelor interesate de problemele legate de sănătatea mintală, oferindu-le informații la rubrica: „La sfat cu psihiatrul”.