Social
La prima vizită la Săvârșin, Regele Mihai I n-a vrut să doarmă în dormitorul lui Ceaușescu | Memoria EVZ
- Mihnea-Petru Pârvu
- 16 aprilie 2016, 00:00
EVZ relata, pe 5 iunie 2001, că Regele Mihai I, revenit pentru prima oară la Săvârșin, după mai bine de 65 de ani, la castelul său din Săvârșin, din jdețul Arad, nu a dorit să se culce în „dormitorul mare”, care fusese folosit și de Nicolae Ceaușescu, atunci când venea la vânătoare în zonă.
Majestatea Sa a preferat să se odihnească în camera unde obișnuia să doarmă mama sa, Regina Maria.
INFO
La slujba care a avut loc la biserica din sat, Majestatea Sa a intrat în altar prin Porțile Împărătești, lucru permis doar Regelui și înalților prelați ai BOR
CV
Lucian Stanciu, semnatarul relatării, a fost corespondent de Banat al Evenimentului zilei.
Recomandările noastre