La Maternitatea din Giuleşti s-au încălcat atribuţiile de serviciu | VIDEO
- Adam Popescu
- 19 august 2010, 22:49
Procurorul-şef Marius Iacob, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a oferit, în această după-amiază, mai multe informaţii cu privire la ancheta demarată în cazul incidentului tragic de la Maternitatea Giuleşti. Din primele indicii rezultă că au fost încălcate atribuţiile de serviciu.
Potrivit lui Iacob, în prezent se derulează acţiunea de urmărire penală care se impune în acest caz considerat fără precendent în România, dacă se ţine cont de vârsta şi de numărul victimelor. În ajutorul procurorilor sunt implicate mai multe instituţii, printre care EON Gaz, Electrica, SMURD şi Poliţia Capitalei, dar şi specialişti în incendii şi explozii.
Aceştia au cerut un răgaz de 3-4 zile pentru definitivarea cercetărilor. Din primele rezultate rezultă că tragedia de la Maternitatea Giuleşti a avut loc în urma unui incendiu, nu a unei explozii, aşa cum se vehiculase iniţial.
- Primele imagini ale incendiului
În prezent sunt analizate imaginile deţinute de 8 camere video din interiorul spitalului, iar presa urmează să intre în posesia imaginilor de pe una dintre ele. Până astăzi au fost făcute 25 de audieri din rândul personalului medical al spitalului, al personalului auxiliar şi al părinţilor. Prudenţă pentru evitarea formulării de alibiuri
„Concluzia depinde de rezultatele care vor fi furnizate de către toţi cei angrenaţi în anchetă”, a spus Iacob. El adaugă că, din punct de vedere al procurorilor, exită indicii clare cu privire la încălcarea atribuţiilor de serviciu atât de către personalul spitalului, cât şi de persoane din afara lui. Anchetatorii au solicitat conducerii maternităţii fişele de post în vederea stabilirii exacte a atribuţiilor şi pentru a putea identifica cu exactitate abaterile comise.
În seara incidentului, în unitatea sanitară erau de serviciu opt persoane, însă numai o asistentă avea atribuţii în secţia de Terapie Intensivă unde s-a produs incendiul. Potrivit lui procurorului-şef, au fost constatate neregului atât la aparatura electrică din spital, cât şi la modul în care au fost făcute reviziile incubatoarelor. De asemenea, s-au sesizat neregului şi în ceea ce priveşte modul în care personalul medical şi-a exercitat atribuţille de serviciu. Procurorii nu doresc să facă publice imagini dinaintea incendiului, "pentru a nu da posibilitatea formulării unor alibiuri. În anchetă mergem pe mai multe piste", a explicat Marius Iacob.
Ancheta va continua şi mâine.