În Afganistan ar putea să fie pace pentru trei zile, după ce talibanii au cerut încetarea focului, cu ocazia unei sărbători musulmane. Gestul vine la scurt timp după un atentat.
În Afganistan, talibanii au cerut o încetare a focului. E drept, armistițiul va fi scurt și se va întinde doar pe durata a trei zile. Acest gest a fost făcut cu ocazia Eid al-Fitr, sărbătoarea musulmană care va marca în această săptămână sfârşitul lunii sfinte a Ramadanului. Decizia vine la două zile după un atac asupra unei şcoli care a provocat peste 50 de morţi, majoritatea victimelor fiind adolescente, şi a cărui responsabilitate le-a fost atribuită talibanilor, de către guvernul de la Kabul.
Sărbătoarea pentru care talibanii vor să intre într-o minivacanță
„Li se ordonă mujahedinilor din emiratele islamice (talibanii) să înceteze toate atacurile împotriva inamicului în toată ţara, din prima până în a treia zi de Eid ul-Fitr”, sărbătoare a cărei dată este stabilită de poziţia Lunii, conform unui comunicat al fundamentaliștilor. Dar dacă inamicul conduce un asalt sau un atac împotriva voastră în aceste zile, staţi pregătiţi să vă protejaţi şi să vă apăraţi energic şi pe voi şi pe teritoriul vostru”, se mai precizează în actul respectiv, conform Agerpres.
A fost dezastru la Kabul, sâmbătă. Un atentat a provocat peste 50 de morți, iar aproximativ 100 de persoane au fost rănite
Sâmbătă, 8 mai, mai multe explozii au avut loc la o instituţie de învăţământ ce se află situată într-un cartier populat în majoritate de şiiţi hazara. Acesștia sunt vizați foarte des de militanţii extremişti sunniţi. Atacul vestul capitalei Afganistanului a fost provocat în momentul în care numeroşi locuitori mergeau la cumpărături. Peste 50 de persoane, majoritatea eleve de liceu, au fost ucise şi aproximativ o sută au fost rănite.
Talibanii au negat faptul că au fost implicați în acest atentat ce s-a consemnat pe fondul retragerii ultimilor 2.500 de soldaţi americani prezenţi într-o țară distrusă în ultimii 20 de ani de conflicte interne. Și care prezintă un climat de nesiguranță în continuare, conform sursei citate.