La ce oră poți suna la 112. O bucureșteancă a aflat pe buzunarul propriu

O bucureșteancă a simțit pe propriul buzunar ce înseamnă să suni „prea devreme” la 112 și să ceri intervenția ofițerilor de poliție, în cazul în care vecinii fac prea mult gălăgie.

La ce oră ai voie să apelezi la numărul de urgență 112 și să ceri intervenția ofițerilor de poliție, dacă vecinii fac prea multă gălăgie?

O bucureșteancă a simțit pe buzunarul ei ce înseamnă să deranjezi autoritățile prea devreme, înainte de începerea orelor de liniște.

O femeie din București a fost amendată cu 1.500 de lei, pentru că a sunat „prea devreme” la 112. Bucureșteanca a chemat poliția din cauză că vecinii, care își renovau apartamentul, făceau prea mult zgomot. Polițiștii care au venit să verifice sesizarea au amendat-o pentru că a sunat înainte de ora 13.00, când încep orele de odihnă.

Cât costă o sesizare la poliție pentru gălăgie

Incidentul s-a petrecut în luna martie a anului 2020. În jurul orei 12.00, femeia a sunat la numărul de urgență reclamând zgomotul prea mare pe care îl făceau vecinii. Ea dorea să-și culce copilul, de doi ani, iar zgomotul provocat de meșterii care lucrau la renovarea apartamentului o împiedicau.

Polițiștii care au sosit la fața locului, în urma sesizării, au constatat că era ora 12.50, iar programul de liniște începea la 13.00. Drept urmare, ei au sancționat-o pe bucureșteancă pentru apelarea nejustificată a serviciului de urgență 112. Iar amenda pe care a primit-o aceasta a fost de 1.500 de lei.

Judecătorii au dat menținut amenda

Femeia a contestat sancțiunea primită în justiție, arătând că zgomotul făcut de lucrători era mult prea mare decât limitele rezonabile. Ea a arătat că nu a căutat să alerteze nejustificat autoritățile. De asemenea, a mai precizat, nivelul foarte ridicat al zgomotului a fost constatat și de polițiștii care au venit la fața locului.

Judecatoria Sectorului 1 i-a respins solicitarea și a menținut amenda data de poliție. Instanța și-a justificat decizia arătând că sesizarea era justificată doar dacă lucrările se desfășurau în timpul orelor de liniște.

Pe cale de consecință, femeia a rămas cu amenda primită și va trebui să achite cei 1.500 de lei.