Recep Tayyip Erdogan are motive să jubileze. În timp ce Uniunea Europeană discuta, joi, despre posibilitatea unor sancțiuni împotriva Turciei din cauza aventurismului său militar în Mediterana, președintele turc avea ochii aţintiţi către Est, în timpul unei vizite oficiale la Baku unde sărbătorea „victoria” Azerbaidjanului, susținut de Ankara, împotriva Armeniei în Nagorno-Karabah.

Pentru acest eveniment sărbătorit cu mare fast și transmis în direct la televiziunea pro-guvernamentală TRT, nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării: nici imnul național turcesc, cântat împreună cu imnul azer, nici drapelul țării sale care flutura mândru deasupra paradei militare la care au participat și forțele turce implicate în conflict.

„Astăzi este o zi de glorie și mândrie”, s-a lăudat președintele turc. Invitat de onoare la paradă, la care a participat și ministrul său al Apărării, Erdogan a dorit, de asemenea, să „felicite președintele Azerbaidjanului (Ilham Aliev), armata sa, precum și armata turcă”.

Dronele „fabricate la Ankara” au făcut, în mod evident, parte din aceasta: în special datorită acestor mici și puternice mașini zburătoare, conflictul s-a întors în favoarea Baku.

Războiul din Nagorno-Karabah, o enclavă muntoasă din Caucaz disputată de mai multe decenii, a durat 45 de zile. Negociată sub egida Moscovei, încetarea focului a acționat asupra unei derute militare armene și a acordat importante câștiguri teritoriale azerilor. Pentru Erevan, care a trebuit să renunțe la porțiunile de pământ cucerite în timpul unui prim conflict din anii 90, înfrângerea este dureroasă și umilitoare. Turcia intenționează să valorifice victoria azeră pentru a-și întări influența regională prin consolidarea legăturilor sale cu Baku.

În timpul discursului său, președintele Erdogan nu a omis să menționeze vechea zicală „O națiune, două state”, cu referire la alianța dintre Turcia și Azerbaidjan – o țară musulmană de limbă turcă apropiată cultural de Ankara – creată la începutul anilor 90, în timpul căderii blocului sovietic.

Dar ambițiile turcești de astăzi sunt în esență militare și strategice. Deşi, pentru menținerea păcii, soldaţi ruşi sunt desfășuraţi în regiune în cadrul acordului, Ankara intenționează să participe la monitorizarea încetării focului printr-un centru comun cu Rusia, cu sediul în Azerbaidjan. Turcia speră, de asemenea, să continue să instruiască și să echipeze armata lui Ihlam Aliev, consolidându-și în același timp greutatea geopolitică în Caucaz, incinta Moscovei.

Articol de Delphine Minoui

Traducerea: Rodezia Costea, RADOR