Liderii Europei, reuniți la Erevan. Marii absenți de la masa tratativelor

Liderii Europei, reuniți la Erevan. Marii absenți de la masa tratativelorArmenia. Sursa foto: Captură video

Zeci de lideri din Europa și Canada participă luni la al optulea summit al Comunității Politice Europene, desfășurat la Erevan, în Armenia. Reuniunea are loc într-un context internațional marcat de instabilitate geopolitică și de reconfigurări ale relațiilor transatlantice. Printre participanți se numără președintele francez Emmanuel Macron, premierul britanic Keir Starmer, președintele ucrainean Volodimir Zelenski, dar și președinții Comisiei Europene și Consiliului European, Ursula von der Leyen și Antonio Costa.

Summit fără SUA și Rusia. Europa își redefinește rolul geopolitic la Erevan

Canada este reprezentată de premierul Mark Carney, invitat în premieră la acest format. Cancelarul german Friedrich Merz nu participă la summit, iar prezența președintelui turc Recep Tayyip Erdogan nu a fost confirmată până în acest moment.

De asemenea, reuniunea se desfășoară în absența reprezentanților SUA și ai Rusiei. Comunitatea Politică Europeană a fost lansată în 2022, ca reacție la invazia Ucrainei de către Rusia, și reunește state europene din interiorul și din afara Uniunii Europene și NATO, cu excepția Rusiei și Belarusului.

Summitul actual include discuții privind sprijinul acordat Ucrainei, dar și teme precum combaterea traficului de droguri, în paralel cu o serie de întâlniri bilaterale între lideri.

Ucraina și securitatea europeană, teme centrale

Oficialii europeni au arătat că reuniunea are o puternică dimensiune de securitate, în contextul războiului din Ucraina și al tensiunilor din Orientul Mijlociu, având loc într-o regiune aflată în proximitatea Iranului, ceea ce amplifică preocupările legate de stabilitatea globală.

„Într-o perioadă de dezordine geopolitică profundă, cu invazia rusă a Ucrainei şi întoarcerea lui Donald Trump, europenii au simţit nevoia să se întâlnească între ei, fără americani şi fără ruşi, la scară continentală, din Islanda şi până în Azerbaidjan”, a declarat Sébastien Maillard, consilier special la Institutul Jacques Delors.

Canada, partener strategic în noul echilibru global

Prezența premierului canadian Mark Carney este considerată un element de extindere a formatului european. Oficialii europeni subliniază că relația cu Canada capătă o dimensiune strategică în actualul context geopolitic.

„CPE era percepută mai întâi ca un club anti-Putin, la lansarea sa, după invazia Ucrainei. Prin invitatea Canadei, acest format, iniţial ghidat de geografie, ia şi o alură anti-Trump”, a afirmat Sébastien Maillard.

Premierul canadian promovează ideea unei alianțe a „puterilor de mijloc”, capabile să contrabalanseze influența marilor actori globali, precum Statele Unite și China.

„Canada împărtăşeşte viziunea Europei în geopolitică şi securitate, cu aceleaşi principii şi apărarea unei ordini mondiale bazate pe dreptul internaţional”, a precizat un oficial european.

Detalii despre Summitul de la Erevan

Summitul de la Erevan este văzut ca o platformă de consolidare a unității europene într-un moment în care politica externă globală este influențată de tensiuni comerciale și decizii unilaterale ale marilor puteri, inclusiv Statele Unite.

Ne puteți urmări și pe Google News