La 25 de ani de la puciul de la Moscova, Putin evită răsturnarea sa de către sistemul de forţă din Rusia | PULSUL PLANETEI

La 21 august s-au împlinit 25 de ani de la puciul ratat la Moscova, în timpul Uniunii Sovietice, atunci când oamenii structurilor de forţă – Vladimir Kriuchikov, şeful KGB, vicepreşedintele Ghenadi Yanaev, Ministrul Apărării Dmitri Yazov şi Ministrul de interne Boris Pugo, l-au arestat pe Mihail Gorbaciov, aflat în vacanţă la Yalta, în Crimeea, şi au încercat preluarea puterii, în timp ce Partidul Comunist – abandonat de către Gorbaciov, dar şi neutilizat de către pucişti – a asistat la derularea acţiunilor în timp ce în numele puternicului şi unicului PCUS mai vorbea doar secretarul pentru propagandă, mass media şi servicii secrete, Petru Lucinschi (ulterior preşedinte al Republicii Moldova independente).

Scopul puciştilor era atunci de a răsturna regimul Perestroikăi pentru a aduce un guvern conservator, de forţă, care să restabilească ordinea şi să blocheze cererile de suveranitate şi independenţă ale republicilor unionale. Partidul Comunist conta prea puţin în ecuaţie, era depăşit şi era nevoie de altă forţă politică, altă legitimitate. Omul prociştilor a fost Boris Elţîn, călare pe un tanc. Preşedintele Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse, din componenţa URSS, şi-a asumat riscul şi a răsturnat şi blocat lovitura, eliberându-l pe Gorbaciov doar ca să asiste la prăbuşirea URSS şi să-i semneze dispariţia ca ţară la 31 decembrie 1991. În schimb, conducătorii statelor independente, Elţîn din partea Rusiei, Leonid Kuchma din partea Ucrainei şi Stanislav Shushkevici, din partea Belarusului, au semnat renaşterea statelor independente, iar puciul a declanşat sarabanda declaraţiilor de indepenenţă în cascadă ale statelor din spaţiul post-sovietic.

Rememorarea puciului care a marcat formal prăbuşirea Uniunii Sovietice este cu atât mai relevantă cu cât are loc într-un moment în care la Kremlin s-a produs o turbulenţă majoră în interiorul puterii, odată cu eliminarea din funcţie a şefului administraţiei prezidenţiale, Serghei Ivanov. Este vorba despre figura cea mai puternică a grupului de forţă a regimului din ultimii 15 ani ai epocii Putin, Sergehi Ivanov, Igor Secin, fost ministru al Apărării şi şef Rosneft şi NicuritateÎl mai putem adăuga pe listă pe Serghei Narîshkin, actualmente preşedintele Dumei de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, dar îndepărtarea sa anterioară din prim planul administraţiei a creat şi anumite detaşări faţă de oamenii forte ai regimului.

Cartea de identitate, pe telefonul mobil. Un nou proiect al Guvernului

Cea mai mare frică a lui Ceaușescu. Cum a ajuns să preia puterea totală

Fără a induce ideea că la nivelul lui Vladimir Putin se pregătea un puci, totuşi nu putem ignora evoluţiile din sânul puterii de la Moscova. Cei trei mari şi puternici au fost dublaţi, în ultima vreme, de ministrul Apărării, Serghei Shoigu, şi de şeful statului major general al Armatei ruse, Valeri Gherasimov, împreună cu Victor Zolotov, şeful noii structuri de forţe speciale militare, Garda Naţională, aflată în subordinea directă a lui Putin. Noii lideri ai structurilor de forţă paralele au preluat atribuţii fundamentale, dublând ca o gardă pretoriană structurile tradiţionale de forţă, şi dându-i lui Putin posibilitatea de a începe să scape de vechii aliaţi cu pretenţii la succesiunea sa – cazul lui Serghei Ivanov – şi singurii care puteau declanşa schimbarea sa prin forţă din interiorul regimului.

Faptul că se preconizează înlocuirea lui Putin era pe cât de evidentă, pe atât de logică, deoarece societatea nu mai poate respira, tensiunile sunt majore, situaţia economică e dezastruoasă, iar Putin nu mai livrează pentru regim, după anexarea Crimeii, resursele care alimentau conturile grupului strict din jurul său. Deci intenţia înlocuirii sale din interiorul sistemului e lesne de prognozat, iar mişcările vin să confirme auto-apărarea în faţa acestei perspective.

Însă schimbările nu sunt neaparat cele mai bune, deoarece preluarea atribuţiilor fundamentale în materie de securitate de către Armată, şi de serviciile de securitate militare în faţa celor civile nu e neaparat de bun augur şi îndreaptă tot mai mult Rusia spre un conflict generalizat pentru care se pregăteşte prin schimbarea categoriilor de trupe şi armamente. Nu mai e vorba despre apărare şi conflicte de joasă intensitate, ci de forţe majore, ofensive, pregătite pentru un război pe spaţiu întins şi de lungă durată. Iată, deci, la 25 de ani de la puciul de la Moscova şi căderea URSS, avem o Rusie revizionistă, revanşardă, asertivă, agresivă, pregătită de război, cu un lider care previne mişcări de aşteptat în interiorul sistemului, înaintea unor schimbări masive ale Rusiei şi ale lumii.