Ana Dragomir se numără printre acei copii minune ai literaturii române. La 14 ani are deja trei cărți publicate și o sumedenie de povești inventate. Diferit față de alți scriitori de vârsta ei, Ana vrea să întoarcă favorul personajelor care o inspiră. Într-un interviu în exclusivitate pentru EVZ, tânăra ne-a mărturisit că o parte din banii proveniți din cartea „Copacul”, cea mai recentă operă ai ei, vor fi direcționați către Asociația Tășuleasa Social pentru împădurirea zonelor defrișate din țara noastră. Din interviul de mai jos puteți să aflați mai multe despre micuța scriitoare, când a scris prima poveste și cum a ajuns să publice deja mai multe cărți.

EVZ: De când ai început să inventezi povești și care au fost primii tăi ascultători?

Ana Dragomir: Am început să scriu când aveam în jur de șase ani, în clasa întâi. Atunci am avut un proiect de făcut în care trebuia să scriem cu propriile cuvinte o poveste clasică care ne-a plăcut. Așa am descoperit plăcerea scrisului. După un an aveam deja mai multe povestioare cu ilustrații făcute de mine, iar sentimentul de a-mi ține propria carte în mâini și munca de a scrie efectiv au fost atât de minunate, încât mi-am propus să scriu o poveste care să merite să fie publicată și citită de alți oameni. Și atunci am început să scriu mai serios, cu un obiectiv clar în minte. Primii mei ascultători/ cititori au fost părinții mei și prietenii apropiați care m-au îndemnat să continui să scriu și să visez. Am ajuns în acest punct datorită lor.

La ce vârstă ai scris prima carte care s-a și publicat mai apoi?

Aveam 11 ani când am scris prima carte publicată, la 12 ani când a apărut. Eram în clasa a cincea și a fost o experiență de neuitat. Am scris „În căutarea inspirației” în urma unei vacanțe de vară în Anglia de care îmi aduc aminte și acum. Locurile și legendele pe care le-am văzut și auzit, mai ales cele de la Turnul Londrei au influențat povestea și au ajutat la crearea ei.

Care este ritualul tău atunci când vrei să te apuci de lucru? Mă gândesc că la vârsta ta nu îți permiți să te închizi câteva luni în casă, timp în care să te dedici în exclusivitate scrisului.

Eu sunt o scriitoare a momentului, uneori,când mă aștept mai puțin, îmi vine o idee de la ceva ce am auzit sau văzut, o convorbire, un eveniment sau un peisaj care mi-au atras atenția. Atunci când „mă lovește” inspirația încerc să stau să mă gândesc o vreme la idee să văd dacă pot să o extind. De multe ori, înainte de a începe un proiect nou, îmi fac un plan pe care încerc să îl urmez într-o oarecare măsură și să adaug pe parcurs. Scriu atunci când simt nevoia să scriu, când îmi vine o idee. Nu aș spune că am un ritual anume, ci doar pasiunea de a scrie ceva frumos care să transmită emoție.

Care este locul care te-a inspirat să scrii cea mai recentă carte, Copacul? Sau de unde a pornit totul?

Acum câțiva anu am fost la țară, locul meu de suflet, împreună cu verișoara mea și cu un prieten bun din sat. Într-o zi însorită ne-am gândit să facem un picnic afară și să citim în natură, așa că am împachetat niște lucruri și am plecat în căutarea unui loc magic. Am ajuns într-o câmpie mare plină cu flori mărune și viețuitoare, iar primul lucru pe care l-am văzut a fost un copac gigantic și bătrân care parcă emana istorie. M-am dus la copac și l-am îmbrățișat. Am rămas acolo până s-a înserat și am legat o panglică roz de o ramură, ca să nu îl uităm. Pe drumul de întoarcere către București ne-am oprt la o benzinărie pe autostradă și am mai văzut un copac bătrân cu ramurile întortochiate în ploaie și m-am gândit: copacii trăiesc atât de mult, văd atât de multe lucruri și noi nici nu îl băgăm în seamă. Sunt martori ai vieții și istoriei, cineva ar trebui să le împărtășească povestea. Și atunci am început să scriu.

Ce te-a determinat ca 10% din vânzarea cărților să fie donați pentru împădurirea zonelor defrișate din țara noastră?

Cred că pentru mine cel mai important lucru a fost să aduc dreptate copacilor care nu se pot face auziți și să le arăt oamenilor cât de importanți sunt pentru noi și pentru planeta noastră. Din păcate, din ce în ce mai mulți copaci sunt tăiați, iar pădurile, locurile de poveste și pline de viață, au început să se stingă. Cu acești bani am vrut să ajut cumva, să ajut pe Copacul meu, dar și pe toți copacii din lume, așa că acești bani sunt pentru ei, așa cum este și această carte.

Cine te-a convins să-ți publici lucrările? Dar mai ales cine te-a îndrumat către lumea asta?

Cred că m-am convins singură să îmi public lucrările fiindcă vreau ca tinerele talente din această țară, dar și din lume, să se exprime mai mult și să aibă șanse reale în domeniile care îi interesează. Întotdeauna mi-am dorit să fiu publicată, de când eram mică și scriam și desenam povești de o pagină. Voiam ca oamenii să mă asculte pe mine și munca mea. În plus, am crescut printre autori, cărți, editori și am văzut cât de minunată este această lume editorială atunci când ai șansa să te faci auzit în ea, așa că m-am făcut auzită. Normal, cu ajutorul unor oameni minunați care m-au încurajat enorm și care continuă să o facă, părinții mei fiind pe primul loc. Ei sunt cei care mi-au descoperit talentul și m-am îndemnat să continui să scriu.

Presupun că la vârsta ta publicarea cărților nu are ca miză remunerația. Totuși, ce faci cu banii primiți de pe urma vânzărilor? Îi ai într-un fond de economii, îi investești în educația ta sau, ca orice adolescentă, îți cumperi lucruri de care crezi că ai nevoie?

Am un fond de economii în care mi se adună toți banii. Scopul meu esca să îi păstrez și să îi economisesc ca atunci când o să am nevoie de ei să îi pot folosi. Îi păstrez pentru viitor, educație și viața de zi cu zi, pentru ziua în care va trebui să mă întrețin singură. Îi economisesc ca să îmi pot trăi viața așa cum îmi doresc.

Ce spun colegii de clasă despre pasiunea ta? Au început să te ia drept exemplu și să se apuce și ei de scris sau se limitează doar la a te citi?

Colegii mei sper că mă văd ca pe o prietenă și o colegă bună, care are o pasiune în afara școlii, așa cum au toți. Eu cred că toți avem ceva care ne pasionează și la care suntem buni, fie că este scrisul, pianul, înotul, desenul s.a.m.d. Toți prietenii mei iubesc să facă ceva în afara școlii, toți sunt talentați. Am câțiva colegi care scriu și ei, dar majoritarea preferă să citească. În plus, fiind într-o școală britanică cu mulți expați nu toți prietenii mei pot citi cărțile mele în română, dar întotdeauna se bucură pentru mine când lansez o nouă carte, întotdeauna sunt interesați de poveste, mă sprijină și mă încurajează să continui să scriu. Sunt foarte norocoasă să fiu într-un mediu multicultural și să am niște prieteni ca ei.

Care este cel mai mare vis al tău? Cu cine ți-ar plăcea să te întâlnești la un cerc literar?

Visul meu cel mai mare este să ajung să fiu publicată în mai multe limbi, să rămân apropiată de familia mea și să îmi trăiesc viața așa cum îmi doresc. Am multe exemple de oameni minunați care sunt modele pentru mine și care mă inspiră în fiecare zi. Cel mai important lucru însă, este să fiu fericită și să fac ce îmi place. Cât despre pe cine aș dori să întâlnesc la un cerc literar, mi-ar plăcea să mă întâlnesc cu orice cititor pasionat care iubește literatura. Mi-ar fi plăcut să mă întâlnesc și cu niște autori cum ar fi Emily Bronte (aș fi curioasp să văd ce a fi avut de zis), Chris Colfer, autorul meu preferat de Middle Grade și probabil John Green și Jennifer Niven, dar cu Jennifer Niven am vorbit deja.