Kremlinul dă semne de slăbiciune. Nu exclude varianta unei întâlniri Vladimir Putin - Volodimir Zelenski

Kremlinul dă semne de slăbiciune. Nu exclude varianta unei întâlniri Vladimir Putin - Volodimir ZelenskiSursă: Dmitry Shirinkin | Dreamstime.com

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a vorbit în ultimul său interviu despre posibilitatea unei întrevederi între Vladimir Putin și Volodimir Zelenski.

Dmitri Peskov susține că în ceea ce privește întâlnirea lui Putin cu Zelenski, nimic nu se va schimba. El susține că niciuna dintre țări nu are de o întâlnire de dragul unei întâlniri.

Mai mult decât atât, pentru ca această întâlnire să poată avea loc, este nevoie să se lucreze în acest sens. De asemenea, este necesar să se construiască fundamentul acelor acorduri care pot fi stabilite la cel mai înalt nivel,  a declarat Peskov. Așadar, Rusia nu oferă un răspuns negativ în ceea ce ar însemna o discuție între cei doi șefi de stat.

Relația Rusiei cu Turcia

În plus, oficialul rus a vorbit și despre relația specială pe care Rusia o are cu Ankara. Turcia nu s-a alăturat sancțiunilor anti-ruse occidentale și urmărește de fapt o politică externă suverană, independentă. Ankara este un partener politic important și o țară prietenoasă pentru Moscova, a ținut să precizeze Peskov.

„Desigur, Turcia este o țară prietenoasă pentru noi, Turcia este un partener foarte important pentru noi, atât în afacerile politice din punct de vedere al politicii internaționale, cât și în ceea ce privește cooperarea comercială și economică”, a precizat Peskov. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a mai afirmat că președintele rus Vladimir Putin a lăudat eforturile de mediere ale Turciei în diverse situații, inclusiv în problema cerealelor din Ucraina, informează TASS.

Întâlnirea dintre Volodimir Zelenski și Vladimir Putin

De când a început războiul din Ucraina s-a tot pus problema unei întâlniri întrei cei doi șefi de stat. Chiar președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, i-a propus lui Vladimir Putin să poarte discuții cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în Turcia. Totuși, întâlnirea nu a avut loc.

În același timp, Kremlinul a argumentat de când a început invazia din Ucraina că o astfel de întâlnire trebuie să fie productivă și foarte bine organizată. De asemenea, Volodimir Zelenski a susținut că nu vrea să negocieze cu Rusia teritoriile țării sale.