Kovesi este candidata Parlamentului European. Scrisoarea trimisă către Guvernul Dăncilă
- Alex Dumitrescu
- 8 martie 2019, 19:57
Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, i-a trimis ministrului român al afacerilor europene, Geroge Ciamba, o scrisoare oficială în care anunță că Laura Codruța Kovesi este candidata PE pentru funcția de procuror-șef european.
Tajani a anunţat trimiterea scrisorii pe Twitter, pe care de altfel a şi postat-o pe contul său oficial de preşedinte al PE.
„Laura Codruţa Kovesi este candidata @Europarl_EN pentru Biroul Procurorului Public European. Are toate calităţile necesare pentru a face o treabă foarte bună. Avem nevoie de mai multe femei exemplare ca ea în poziţii de conducere”, a postat Tajani pe contul să de Twitter.
În scrisoare, Tajani reaminteşte că, în conformitate cu reglementările în vigoare, Parlamentul şi Consiliul numesc de comun acord procurorul-şef european pentru un mandat de 7 ani care nu poate fi reînnoit, plecând de la o listă scurtă de candidaţi calificaţi întocmită de comitetul de selecţie al EPPO.
De asemenea, preşedintele PE reaminteşte că în urma audierii comune din comisiile PE pentru libertăţi civile şi control bugetar de pe 26 februarie, Laura Codruţa Kovesi i-a devansat prin numărul de voturi primite pe contracandidaţii săi Jean-Francois Bohnert (Franţa) şi Andres Ritter (Germania).
„La întâlnirea de pe 7 martie, Conferinţa Preşedinţilor a decis că doamna Laura Codruţa Kovesi este candidata Parlamentului şi a mandatat o echipă formată din trei negociatori (...) să susţină această poziţie în viitoarele discuţii cu Consiliul privind numirea procurorului-şef european”, se mai menţionează în scrisoare.
Cei trei eurodeputaţi mandataţi să negocieze cu Consiliul UE în acest dosar sunt britanicul Claude Moraes (Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor - S&D), preşedintele Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE), eurodeputata germană Ingeborg Grässle (Grupul Partidului Popular European - PPE), preşedinta Comisiei pentru control bugetar (CONT), şi eurodeputata olandeză Judith Sargentini (Grupul Verzilor), vicepreşedintă a Comisiei LIBE, informează Agerpres.