Aflat în exil la Paris după ce se certase cu domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza, fostul său protector, Mihail Kogălniceanu a avut vreme să bată Spania la pas.

După ce a căzut în dizgrația lui Sturdza, în decembrie 1845 tânărul Kogălniceanu și-a vândut biblioteca personală și cu banii strânși a plecat la Paris, unde a ajuns la începutul lunii februarie 1846.

În septembrie 1846 a plecat în Spania, vizitand întâi provinciile și apoi Madridul.

Tânărul istoric, publicist și istoric român avea o vie curiozitate și observație fină și pătrunzătoare, astfel că a transformat o călătorie de plăcere într-una științifică și documentară.

Astfel că el a căutat să străbată Spania, să admire frumusețile naturale, să cunoască monumentele istorice și de artă din trecut, să înțeleagă viața și problemele contemporane.

Însemnările de călătorie în Spania ale lui Mihail Kogălniceanu, intitulate Notes sur l'Espagne, au o deosebită valoare memorialistică, literară și istorică deși s-au păstrat sub forma unui manuscris de lucru, nenumerotat, compus din elemente diferite precum o scurtă istorie politică și socială a Spaniei, succinte tablouri etnografice, scurte descrieri geografice, ale principalelor opere ale artei și literaturii spaniole.

Kogălniceanu face un tablou viu și realist al Spaniei, evocând permanent analogii și făcând comparații cu România, sora latină îndepartată. Însemnările sale conțin impresii de călătorie, dublate de informații istorice și literare despre istoria și civilizația Spaniei.

„Mai toți acei ce doresc a face o călătorie în Spania își închipuiesc această țară înzăstrată și înfrumusățată cu darurile voluptoasei Italii!

Se înșală prea mult căci, afară de provinciele biscaiene și câteva provincii maritime, Spania are o privire particulară a ei care, deși stearpă, tristă posomorâtă, nu lipsește însă de a fi frumoasă”.

Paralela cu istoria românilor

Încercand să scoată în evidență trăsatura esențială a istoriei spaniole, Kogălniceanu face o interesantă paralelă cu istoria românilor, istoria ambelor popoare având în comun lupta împotriva dominației străine, pentru apărarea creștinismului, a independenței și existenței naționale.

Este descrisă dominația și influența arabă, comparată cu cea turcească asupra Țărilor Române.

De asemenea, sunt descrise marile descoperiri arabe și influența acestora asupra cunoașterii europene, precum și principalele capodopere arhitecturale maure păstrate în Spania.

„Fără să vreu când am intrat în Castilia m-am crezut în Țările Rumânești și îndeobște în Orient.

Orizonul, felul culturei, tipul și portul lăcuitorilor, tabiile (taberele) de care încungiurate cu boi, totu îmi aducea aminte de Orient...

Andaluzii au aceeași reputație de fanfaronadă ca focșănenii la noi...

O deosăbire însă între români și espanioli este dragostea acestora de pe urmă de titluri, scuturi și genealogie”.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric