Klaus Iohannis sau Crin Antonescu? Ce spun sociologii

Klaus Iohannis sau Crin Antonescu? Ce spun sociologii

Antonescu are abilități comunicaționale net superioare lui Iohannis, dar șeful PNL este mai ușor de acceptat de publicul larg, cred sociologii consultați de EVZ.

Cine va fi prezidențiabilul PNL: Klaus Iohannis sau Crin Antonescu? Aceasta este întrebarea la care liberalii speră să răspundă prin sondajele de opinie comandate luni. În așteptarea rezultatelor, EVZ a consultat trei sociologi pentru a găsi un posibil răspuns la această întrebare: Sebastian Lăzăroiu, Mircea Kivu și Remus Ștefureac.

Remus Ștefureac a declarat pentru EVZ că, deși Antonescu are abilități comunicaționale net superioare lui Iohannis, lucru care i-ar putea fi util în contextul unei dezbateri cu Ponta, fostul lider al PNL are dezavantajul unei istorii sinuoase în raport cu premierul. „Klaus Iohannis are și el dezavantajul unei notorietăți încă neconsolidate în anumite zone ale țării, lucru deloc de neglijat”, a mai subliniat Remus Ștefureac.

Directorul INSCOP a mai remarcat faptul că, la alegerile prezidențiale, vin 3 milioane de alegători care nu votează la alte alegeri. „Cred că cei 3 milioane de alegători fără simpatii de partid vor fi atrași printr-un proiect de țară consistent, susținut de o echipă solidă și mai puțin prin lozinci emoționale, negative, așa cum s-a mai întâmplat în trecut”, a mai punctat directorul INSCOP.

Ne puteți urmări și pe Google News

Întrebat dacă faptul că Iohannis este de religie catolică și etnic german reprezintă un avantaj sau dezavantaj, Ștefureac a punctat că percepția asupra acestor aspecte depinde de zonă.

„Transilvania este o regiune multiculturală, cu un grad de toleranță mai ridicat, comparativ cu atitudinile din Vechiul Regat. Iar Klaus Iohannis are un deficit major de susținere tocmai în sud si est. În Transilvania și Banat, stă mai bine, dar s-ar putea ca acest lucru să nu fie suficient, dacă nu compensează în restul țării”, a spus el.

La rândul său, sociologul Mircea Kivu a afirmat că aceste aspecte sunt secundare.

„Religia contează, dar pentru o parte mai mică din electorat, și etnia s-ar putea să fie un avantaj, având în vedere că etnia germană are o conotație pozitivă. „Iohannis ar avea mai multe șanse pentru că are mai puține antipatii într-o anumită parte a electoratului de Dreapta, care nu a fost de acord cu suspendarea Președintelui. Iohannis a fost mai neutru, are imaginea unui tehnocrat, care este mai ușor de acceptat de publicul larg”, a spus Kivu.

Varianta MRU

Întrebat cine ar avea mai multe șanse într-o finală cu Ponta, Sebastian Lăzăroiu a răspuns: „Mihai Răzvan Ungureanu”. ”Crin e bun de gură, e dinamic, dar s-a compromis după vara lui 2012, când a fost președinte interimar, plus toate mișcările din ultima perioadă, care îl arată ca pe un personaj instabil. Iohannis e mai nou în politică și e și atipic, dar e departe de un profil de prezidențiabil. E prea rigid, nu are încă discurs prezidențial, nu știu dacă are capacitatea să învețe într-un timp scurt. MRU e mai bine plasat decât amândoi”, a mai spus Lăzăroiu, care a adăugat că fostul premier este mai bine perceput de electoratul PMP și PDL decât Antonescu și Iohannis.

Întrebat dacă etnia și religia lui Iohannis reprezintă un atu sau un dezavantaj, fostul consilier prezidențial a răspuns: „Și, și. Mai degrabă un avantaj, cred, dacă joacă pe arhetipul salvatorului din afară. Contează mult cum se ambalează în campanie”.

MRU și Predoiu, în sondajele PNL

Deși inițial, în sondajele realizate de liberali trebuia să se afle doar Crin Antonescu și Klaus Iohannis, se pare că PNL i-a inclus în cele din urmă și pe Mihai Răzvan Ungureanu, și pe Cătălin Predoiu. Rezultatele urmează să fie gata până pe 20 iulie, când se va întruni Delegația Permanentă a partidului care va decide cine va fi prezidențiabilul PNL: Crin Antonescu sau Klaus Iohannis. Ulterior, cel care va fi desemnat prezidențiabilul PNL va intra într-un nou sondaj cu varianta PDL. Ieri, EVZ a scris că Forța Civică a fost invitată în PDL, iar Mihai Răzvan Ungureanu, președintele formațiunii, ar putea face un tandem cu Klaus Iohannis. Surse citate de EVZ spun că Blaga este dispus să-l susțină pe MRU, chiar dacă Predoiu a câștigat cursa internă și a fost validat, prin vot, de Colegiul Director al PDL pentru a intra în cursa pentru Cotroceni. De altfel, Predoiu nu vrea sub nicio formă să renunțe la candidatura sa.