La Tîrgul Internaţional de Carte de la Beinjing, prin Institutul cultural român, România participă în primul rînd prin traducerea în chineză a cărţii lui Klaus Iohannis, Pas cu pas. Pas cu pas, volum pe care l-am citit în varianta electronică, nu e o carte de Memorii. Pentru alegerile din 2014, staff-ul de campanie al candidatului PNL, Klaus Iohannis, a decis să producă şi să folosească drept instrument de publicitate electorală o carte semnată de Klaus Iohannis, dar care, aşa cum era de aşteptat, n-a fost scrisă de Klaus Iohannis.

Intitulată Pas cu pas, ea se voia un fel de autobiografie oficială a candidatului, la vremea respectivă puțin cunoscut publicului nostru. Eu, de exemplu, în pregătirea unui interviu luat lui Klaus Iohannis la Realitatea Tv împreună cu Rareș Bogdan, am insistat să primesc lucrarea în variantă electronică (nu apăruse în variantă de tipar), pentru a avea o minimă documentare despre Klaus Iohannis. Așa cum am mărturisit la B1Tv marți seara, mi-a trimis varianta Edward Hellvig, dacă nu mă înșel la vremea respectivă șeful staff-ului de campanie al lui Klaus Iohannis.

În Istorie există cărţi de Memorii de excepţie, dacă ar fi să amintesc Al doilea razboi mondial de Winston Churchill, carte în două volume, distinsă în 1953 cu Premiul Nobel pentru literatură, sau Am vrut unitatea Germaniei, carte semnată de Helmut Kohl. Astfel de cărţi sînt scrise sau uneori doar dictate de o personalitate de prim rang a unei ţări, după retragerea din activitate.

Interesul stîrnit de astfel de Memorii au o dublă explicaţie:

Ca făuritor de Istorie, autorul dezvăluie, în premieră, eliberat de restricţiile funcţiei, amănunte cruciale pentru înţelegerea evenimentelor la care a participat. Memoriile lui Mihail Gorbaciov sunt sînt un document istoric asupra Perestroikăi. Eliberat, în fine, de povara imaginii publice, autorul îşi poate permite dezvăluiri senzaţionale din viaţa sa personală. Cartea lui Klaus Iohannis nu întruneşte nici una din condiţiile de mai sus:

Pas cu pas a apărut înainte ca Klaus Iohannis să devină preşedinte. Cum să stîrnească interesul o carte de memorii a primarului de Sibiu? Fiind vorba de un mijloc strict electoral, carte e golită de orice omenesc. Nu vei întîlni în cuprinsul ei o singură confesiune în adevăratul sens al cuvîntului, expresie a sincerității. Putem spune că e un produs de complezenţă, în genul unui clip electoral difuzat de televiziuni în emisiunile electorale. Ca produs strict electoral, comparabil cu afișele, pixurile, tricourile şi şepcile împărţite de structurile de partid, Pas cu pas a fost cumpărată şi distribuită de organizaţiile locale ale PNL.

Din acest punct de vedere încasarea sumei de 18.000 de euro, ca drepturi de autor, pentru Pas cu pas şi Primul pas de către Klaus Iohannis, sumă incredibilă într-o Românie în care mari autori, de mare succes de librărie, dacă scot 1000 de euro din publicarea unei cărţi scrise de ei, se constituie într-una din marile afaceri de corupţie din România ultimului timp.

A beneficiat de nişte așa zise drepturi de autor pentru o carte pe care n-a scris-o el, dar mai ales pentru o carte difuzată prin organizaţiile PNL, mi se pare o uriaşă escrocherie.

Presupunînd că editura Curtea veche i-a dat autorului Klaus Iohannis suma de 18.000 de euro, normal era ca preşedintele, ştiind cum s-a obţinut ea, s-o doneze unui cămin de bătrîni sau unui spital.

Așadar, am trăit s-o văd și pe asta! Cartea de publicitate electorală a candidatului Klaus Iohannis va fi tradusă și tipărită în China și apoi lansată la Tîrgul de carte de către Institutul Cultural Român drept cartea semnificativă pentru geniul creator al poporului român.

Traducerea unei cărţi peste hotare e condiţionată fundamental de succesul comercial al cărţii respective. În ţările cu economie de piaţă, nici o editură nu va tipări cartea unui autor – fie el şi român, dacă o prospecţie de piaţă n-o convinge că-şi va scoate banii daţi pe traducere şi tipărire. De nevoia de profit, nu mai vorbesc.

La o primă vedere, traducerea cărţii lui Klaus Iohannis de către o editură chineză nu lasă loc nici unei suspiciuni. Se presupun următoarele condiţii:

Editura din China a aflat că undeva pe continentul european, în țara numită România, a apărut o carte care s-a constituit într-un uriaş succes comercial nu numai în ţara respectivă, dar şi în alte ţări din Europa și din lume, o carte despre care au scris toate marile publicații europene. Editura a studiat piaţa şi a constatat că în China există un interes uriaş faţă de cartea respectivă. Graţie acestui interes, editura a dibuit în traducerea şi tipărirea cărţii o veritabilă lovitură financiară. Milioane de chinezi sună sau trimit e-mail-uri întrebînd cînd va fi pe piaţă cartea Pas cu pas a lui Klaus Iohannis. S-au făcut deja înscrieri pe lungi liste de chinezi care au cumpărat-o anticipat prin comenzi online. Aşa ar sta lucrurile dacă ar fi vorba de o editură particulară. China e o ţară comunistă. Prin urmare, ca şi România comunistă, China are o editură care traduce şi tipăreşte pe banii statului chinez anumite cărţi din străinătate: China Translantion & Publishing House înființată în 1973.

În regimul comunist, toate editurile erau de stat și prin urmare scutite de grija pentru vînzarea unei cărți. Corespondentul comunist român al editurii chineze la care apare cartea lui Klaus Iohannis e Editura politică.

La fel ca în România comunistă, în China comunistă editura China Translantion & Publishing House traduce şi tipăreşte cărţi din străinătate ale unor autori faţă de care statul comunist chinez are interes să-i traducă.

Fie că autorii respectivi au scris cărţi favorabile Chinei comuniste, fie că ei sînt înalţi demnitari din ţările respective.

În acest al doilea caz, traducerea şi tipărirea alcătuiesc o mituire subtilă, tipic chinezească, a autorului respectiv:

Prin banii pe care-i primeşte demnitarul ca drepturi de autor de la o editură de stat care nu se supune mecanismului comercial. În România comunistă, dreptul de autor al editurilor erau stabilite de editură indiferent dacă lucrarea respectivă se vindea sau nu. Prin gîdilarea vanităţii de autor a personalităţii respective. Acest al doilea caz s-a întîlnit la cărţile Elenei Ceauşescu. În cadrul cultului personalităţii, în România lui Ceauşescu se reproduceau variantele în limbi străine ale cărţilor Elenei Ceauşescu, toate publicate pe banii Securităţii. Asta în cazul țărilor occidentale. În cazul țărilor din Est, cu edituri de stat, traducerea și tipărirea alcătuiau un gest de mituire a Elenei Ceaușescu și prin ea a lui Nicolae Ceaușescu.

Aşadar, autorul Klaus Iohannis urmează să apară în limba chineză la Editura de stat pentru cărţi din străinătate a Chinei comuniste.

Presa noastră, fie înregimentată, fie şantajată, cu mici excepţii, a făcut ciocul mic la anunţul privind lansarea în China a cărţii Pas cu pas a preşedintelui României.

Cu mici excepţii, nimeni nu s-a întrebat:

Cîţi bani îi va da lui Klaus Iohannis statul chinez sub pretextul drepturilor de autor? Care sînt argumentele Editurii de stat a Chinei comuniste pentru alegerea din miile de cărţi apărute în România a exact cărţii lui Klaus Iohannis. Intelectualii români – de la Gabriel Liiceanu la Andrei Pleşu, au făcut mare caz de compromiterea titlului de doctor prin apariţia tezelor de doctor plagiate. Cum adică – s-au zburlit ei, Gabriel Oprea e doctor în ştiinţe ca şi noi care am trudit pentru teza noastră de doctorat?

Impostura care e teza de doctorat plagiată ne lovește și pe noi, cei care am luat doctoratul pe bune. Intelectualii români sînt nu numai doctori, dar şi autori de cărţi. Orice autor visează să fie tradus peste hotare. Uşor de imaginat ce-ar însemna pentru un intelectual român traducerea cărţii sale în China.

Iată însă că în China e tradus ca autor nu un mare scriitor român, nu un mare eseist, nu un mare filosof, istoric, ci Klaus Iohannis! Autorul unei cărţi infinit mai proaste decît teza de doctorat plagiată. Intelectualii noştri de ce nu tresar la această impostură care îi lovește în statutul lor de autori de cărți pe bune?

E lesne de imaginat ce Scandal s-ar fi produs în România dacă autorul tradus de editura de stat a Chinei comuniste ar fi fost Victor Ponta.

Cu mici excepții, incredibila mituire a lui Klaus Iohannis de către China comunistă n-a stîrnit indignarea publică a nici unui lider politic. Nici măcar a lui Traian Băsescu, pentru a mă referi la singurul lider care mai face Opoziție în România lui Klaus Iohannis!