Klaus Iohannis le cere profesorilor să revină la ore. Președintele crede că revendicările lor au fost satisfăcute de Guvern

Klaus Iohannis le cere profesorilor să revină la ore. Președintele crede că revendicările lor au fost satisfăcute de GuvernSursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Președintele Klaus Iohannis crede că începând de marți, după minivacanța de Rusalii, mare parte din profesori vor veni la ore, în condițiile în care guvernul a adoptat actul normativ pentru majorarea salariilor cu 1.000 de lei. Șeful statului a precizat că prin OUG care a fost adoptată, cadrele didactice au primit cam tot ceea ce au revendicat la momentul declanșării protestelor. În opinia sa, nu mai sunt motive pentru continuarea grevei, cu atât mai mult cu cât pune în pericol desfășurarea examenelor naționale.

Președintele Klaus Iohannis a făcut o serie de comentarii la summitul Comunităţii Politice Europene de la Chişinău. Șeful statului a comentat ultimele evoluții în legătură cu greva profesorilor, precizând că Guvernul le-a oferit acestora tot ceea ce au solicitat și, drept urmare, nu mai au motive să continue protestul. Klaus Iohannis s-a arătat convins, de altfel, că în ciuda declarațiilor publice ale liderilor de sindicat, multe cadre didactice vor intra la ore, de marți, după minicvacanța de Rusalii.

„Întreaga clasă politică a neglijat educaţia timp de 30 de ani aproape. Prima dată când educaţia a fost pusă la nivelul care i se cuvine a fost cu ocazia programului meu sau proiectului meu «România educată». Acum, sigur, ştim cu toţii că educaţia se face cu mult entuziasm, cu multă dăruire. Este foarte valoroasă, dar nu vine pe gratis. Şi dascălii trebuie să primească ce li se cuvine. De asta oamenii au fost foarte supărați când, în Parlament, din proiectul legii a fost scoasă exact partea cu salarizarea, fiindcă acolo inițial a fost prevăzut într-un articol că salarizarea în învățământ la nivel de debutant începe de la salariul mediu pe economie. Cred că este de foarte mult bun simț să nu începi de sus, să începi din medie. Când a fost scos acest articol, oamenii s-au simțit jigniți și de aceea am spus din capul locului că solicitările lor sunt legitime”, a spus președintele Klaus Iohannis.

Șeful statului a precizat că odată cu adoptarea ordonanței de guvern prin care salariile sunt majorate cu 1.000 de lei pentru cadrele didactice și cu 400 de lei pentru personalul nedidactic profesorii au primit cam ceea ce și-au dorit. El a spus că guvernul nu a avut cu cine să negocieze, dat fiind că liderii sindicali, nu făceau decât să preia ofertele primite și să le dea mai departe protestatarilor.

„Greva a arătat politicienilor și românilor că și dascălii știu să-și ceară drepturile. După ce s-a negociat în repetate rânduri și după ce au fost la mine și am discutat cu Guvernul, cred că s-a văzut cu ochiul liber că s-a schimbat un pic abordarea. Guvernul a decis să le acorde, în principiu, două lucruri importante. Primul, care nu este foarte dezbătut în public, dar mie mi se pare cel mai important, este recunoașterea prin act normativ a dreptului de a avea o grilă de salarizare care pornește de la salariul mediu pe economie. De la salariu mediu pe economie. Şi asta îi va pune pe dascăli exact acolo unde le este locul natural în ecosistemul economic.

Deci, încă o dată, acest lucru a fost garantat deja prin ordonanța de urgență care s-a dat astăzi. Al doilea lucru tot ușor de înțeles, oamenii au spus, bun, și până atunci? Şi până atunci există creșterile salariale care au fost statuate astăzi prin ordonanță de urgență prin care cadrele didactice primesc lunar 1.000 lei în plus la salariu și personalul nedidactic primește... cred că sunt 400 lei lunar”, a explicat Klaus Iohannis.

Președintele cere profesorilor să revină la ore

El a precizat că Guvernul a avut grijă să rezolve pe termen mediu și lung grila salarizării, conform doleanțelor profesorilor, iar apoi să acorde și compensație până la momentul în care va apărea legea. În plus, chiar dacă majorările salariale vor fi acordate în mai multe tranșe, dascălii vor primi, totuși, de la 1 ianuarie, o creștere de 40%, așa cum au cerut.

„Greva a durat un pic mult și se pune întrebarea cine negociază pentru dascăli, fiindcă liderii de sindicat tot vin și tot pleacă, dar ei sunt doar un fel de interfaţă, cum sunteţi voi, media: guvernul le spune ceva sau eu, ei se duc şi consultă oamenii. Este extrem de greu de imaginat cum poate să funcționeze o negociere pe această bază.

De aceea, premierul a hotărât, foarte corect, să dea această ordonanță indiferent cum se negociază. De ce? Fiindcă noi toți, și eu, și Guvernul, și coaliția, fiindcă a fost premierul împreună şi cu președintele Camerei în discuție, au înțeles că sunt solicitări legitime și le garantează, indiferent de ce se negociază cu acești reprezentanți ai sindicatelor”, a mai spus Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis cere ca profesorii să revină la școală

În aceste condiții, șeful statului și-a exprimat speranța că profesorii vor reveni la ore și vor renunța la proteste, începând cu ziua de marți, după ce se va încheia minivacanța de Rusalii.

„Eu sper să se înțeleagă bine această chestiune la nivelul sistemului și oamenii să se întoarcă de marți la școală, fiindcă nu mai au pentru ce să facă grevă. Pe termen mediu și lung s-a garantat, pe termen scurt s-au dat creșteri, iar pentru anul 2024 s-au dat în scris, prin ordonanță, garanții că Guvernul se va ține de ce a promis şi atunci eu cred că foarte mulți dascăli, care oricum au considerat că deja este prea mult ce a fost, se vor întoarce pur și simplu la școală și bine fac”, a afirmat președintele.

Mai mult, el a avertizat că nimeni nu trebuie să pună în pericol examenele naționale, ceea ce va afecta atât elevii de clasa a VIII-a care urmează să intre la liceu, cât și pe cei de clasa a XII-a care au examenul de bacalaureat și admiterea în universități.

„În afară de asta, cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale? Este o generație întreagă care trebuie să dea bac şi să meargă la universități. Deci, îi punem în dificultate? Este o generație întreagă care dă examenul de capacitate. După ce Guvernul le-a dat tot ce au cerut, încă o dată, le-au dat tot ce au cerut, acum în ce temei să mai continue greva? Şi dacă liderii de sindicat naționali și județeni nu se înțeleg între ei, dascălii vor înțelege foarte bine acest semnal, a subliniat Klaus Iohannis.