Klaus Iohannis, despre creșterea ratei deceselor: „Pe toată perioada nu stăm cel mai rău...”
- Ionel Sclavone
- 2 septembrie 2020, 19:06
Klaus Iohannis susține că datele despre evoluția pandemiei de coronavirus sunt îngrijorătoare și de aceea oamenii trebuie să se protejeze.
Președintele Klaus Iohannis susține că din datele statistice, România nu stă atât de rău în ceea ce privește rata îmbolnăvirilor de COVID-19 și nici la rata deceselor. Șeful statului a comentat un raport apărut la nivel european conform căruia România e pe primul loc în UE la decesele de covid.
„Am discutat evident cu ministrul Sănătății. Datele sunt îngrijorătoare și exact din acest motiv repet ca oamenii să aibă grijă, să poarte mască. Dacă nu vreți să ajungeți la spital, feriți-vă de boală. Statisticile pe ultimele două săptămâni ne arată creșterea pandemiei, dar pe toată perioada nu stăm cel mai rău nici la rata deceselor, nici la rata infectărilor. Dar asta nu readuce pe nimeni la viață”, a declarat președintele Klaus Iohannis.
Șeful statului a precizat că autoritățile s-au descurcat cu controlul pandemiei de coronavirus și a reușit să controleze evoluția acesteia până în momentul în care PSD a tărăgănat adoptarea legii privind carantina și izolarea.
„Nu am stat rău cu controlul pandemiei până când PSD nu a tărăgănat în parlament legea. Acum plătim prețul pentru asta”, a specificat președintele.
În acest context, șeful Statului a mai făcut apel la români să respecte regulile de protecție impuse de autorități pentru combaterea răspândirii noului coronavirus.
„Dragi români, continuați să fiți responsabili. Virusul, în absența unui vaccin are o singură barieră, grija fiecăruia pentru propria persoană și pentru cei din jur. Protejați-vă cu mască, igiena mâinilor, istanțarea socială. Sunti singurele arme pe care le avem în lupta cu acest virus”, a declarat șeful statului.