Klaus Iohannis: Deficitul bugetar va fi mai mare. Acesta trebuie finanțat. Căutăm soluții

Klaus Iohannis: Deficitul bugetar va fi mai mare. Acesta trebuie finanțat. Căutăm soluții

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut discuții cu premierul Orban, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, și cu ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, și au găsit cele mai bune soluții pentru revigorarea economiei României.

,,Am avut o discuție destul de lungă și am reușit, nu doar să atingem temele importante, ci chiar să venim cu soluții foarte bune. Am discutat situația economică, situația generală. Ne-am concentrat pe două teme, prima fiind deficitul bugetar. E clar că vom avea un deficit mai mare.

Este nevoie de măsuri coerente care ne permit să încurajăm această economie care este în momentul de față într-o situație specială, într-o situație de criză'', a spus Iohannis. ,,Am găsit soluții pentru toate. Acestea pot fi puse în practică cel mai bine dacă toate entitățile lucrează împreună. Avem programe avem soluții pentru finanțarea deficitului, pentru revigoarea economică și credem că avem șanse bune să își revină economia românească și să ieșim destul de repede din situația de criză în care ne găsim acum”, a mai spus șeful statului.