Kirk Douglas şi-a donat toată averea. Fiul său nu a primit niciun dolar

Kirk Douglas şi-a donat toată averea. Fiul său nu a primit niciun dolar

Celebrul actor Kirk Douglas, care a murit pe 5 februarie, și-a donat toată averea.

Astfel, actorul şi-a donat toată averea în valoare de 60 de milioane de dolari, iar printre beneficiarii donaţiilor se numără Spitalul pentru Copii din Los Angeles şi Universitatea St Lawrence. Vedeta nu i-a lăsat nimic fiului său, Michael Douglas, potrivit Mail online.

O sumă totală de 50 de milioane de dolari va fi distribuită prin Fundaţia Douglas, înfiinţată de actor împreună cu soţia sa, Anne.

Vedeta avea 103 ani în momentul morţii şi a ţinut ca averea sa să ajungă, printre alţi beneficiari, la Universitatea St. Lawrence University, unde a fost creată o bursă pentru copii proveniţi din rândurile minorităţilor şi din familii fără posibilităţi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe lista benegiciarilor se mai numără congregaţia Templul Sinai din Los Angeles, Teatrul ”Kirk Douglas” şi Spitalul pentru Copii din Los Angeles.

În afara soţiei sale, în urma lui Kirk au rămas şi cei trei fii ai lor, Michael, Joel şi Peter.

Michael Douglas, în vârstă de 75 de ani, el însuşi vedetă la Hollywood nu a primit niciun ban moştenire, dar are o avere estimată la 300 de milioane de dolari.