Kira Hagi are un mare vis: să colaboreze cu una dintre cele mai talentate actrițe din istorie

Kira Hagi are un mare vis: să colaboreze cu una dintre cele mai talentate actrițe din istorie

Kira Hagi ar vrea să colaboreze, la un moment dat cu americanca Meryl Streep, deținătoare a trei premii Oscar, cea mai nominalizată actriță din istorie.

Kira Hagi, fiica lui Gheorghe Hagi, cel mai mare fotbalist român din istorie, se află la începutul carierei artistice. Tânăra încearcă șă-și construiască un nume în actorie, după ce a absolvit New York Film Academy. Invitată în emisiunea „Sinteza Zilei”, de la Antena3, alături de fratele ei, Ianis, Kira a explicat care este cel mai mare vis al ei.

„Cel mai mare vis al meu e să fiu fericită. Fericirea înseamnă a fi înconjurat de oameni dragi, de a fi iubit, apreciat, respectat. Atâta timp cât ai lucrurile acestea în fiecare zi, mi se pare că poți face orice.

Kira Hagi are un vis: să colaboreze cu Meryl Streep

Îmi doresc să colaborez cu actori mari și actori, nu știu, dacă e să vă mărturisesc ceva, îmi doresc să lucrez cu Meryl Streep. Este un vis, dar e mai mult un obiectiv pe care mi l-am scris, dar nu constă totul în asta. Îmi doresc să lucrez și să colaborez cu oameni talentați din industrie”, a afirmat Kira Hagi.

În prezent, ea este implicată într-un proiect inițiat de compania Netflix, produs de Michelle Obama, fost primă doamnă a SUA. Kira este vocea unui personaj de desene animate.

„Eu colaborez cu un studio de dublaj, aici, în România. Ei lucrează cu Netflix direct. Și m-au contactat pe mine, mi-au spus că m-au văzut în anumite proiecte și dacă doresc să vin să dau audiție.

Nu știam proiectul, dar fiind un job am zis: 'Prima! Mă găsiți acolo la prima oră.' Și am ajuns acolo, am dat audiția și a fost foarte bine. Dublez vocea personajului Gofre, din serialul Gofre și Mochi, produs de Michele Obama. Pentru copii. Este istoria gastronomiei”, a mai afirmat Kira.

„Și-a cunoscut” străbunicul printr-un intermediar

Actrița a vorbit și despre un străbunic, din partea mamei, care a decedat în închisoarea de la Aiud, ca deținut politic. „trăbunicul meu din partea mamei a murit la Aiud. Am întâlnit un domn foarte drăguț, un poet, care încă trăiește, un supraviețuit al fenomenului. În cheamă Demostene Andronescu și am vrut neapărat să îl întâlnesc pentru că și el a supraviețuit lagărului de la Aiud.

M-am întâlnit cu el și vorbeam și îmi povestea despre poeziile pe care le-a compus acolo. Și, după o ora și ceva, îl întreb așa foarte drăguț: 'Cunoașteți pe cineva Vlahbei, care a fost închis tot acolo cu dumneavoastră?' Și el îmi spune: 'Da! Trei! Trei Vlahbei.' Și am spus: 'Da, el și cu verișorii lui au fost închiși în lagărul de la Aiud.'

M-a șocat și a fost un moment incredibil pe care nu îl pot descrie în cuvinte. Pentru că am avut o legătură cu dansul și în felul acesta l-am cunoscut și pe străbunicul meu, pe care nu aș fi avut ocazia să îl cunosc, din păcate”, a spus Kira.

 

Ne puteți urmări și pe Google News