SOLUŢII. Psihologul Keren Rosner spune că rudele trebuie să aibă mai multe posibilităţi de a interveni când cei din jur au deviaţii.

Părinţii care ajung să le ia viaţa propriilor copii au grave probleme de personalitate sau suferă de boli psihice, pe care cei din jur le cunosc foarte bine, însă au puţine pârghii la îndemână pentru a interveni. Psihologul şi psihoterapeutul Keren Rosner explică ce se poate face pentru a se preveni astfel de finaluri tragice.

EVZ: În ce condiţii apare violenţa extremă a părinţilor faţă de copii? Keren Rosner: Este vorba despre tulburări patologice, este evident. Astfel de părinţi au ori tulburări de personalitate, ori tulburări psihice grave. Ceea ce este sigur este că dau semnale în timp, care sunt sesizate de apropiaţi, dar nu se iau măsuri. Ori iau persoana în cauză ca atare şi se retrag. Părinţii ce le pot face rău copiilor se cunosc din timp, însă, chiar dacă atenţionează cineva că ar fi nevoie de consult, persoanele afec - tate nu îşi conştentizează boala.

Ce pot face totuşi cei din jur? Este destul de greu pentru că astfel de persoane nu pot fi convinse, mulţi refuză categoric, devin violenţi când li se sugerează că ar avea o problemă. Au impresia că cei din jur au de fapt o problemă. De asta se ajunge la crime şi la violenţe extreme: persoana în cauză are un moment de criză, pe fond de răzbunare, se simte nedreptăţită, nu găseşte o altă rezolvare a situaţiei, aşa că alege soluţia radicală.

Cum se pot preveni astfel de situaţii tragice în care părinţii ajung să le ia viaţa copiilor? Ar trebui să avem o legislaţie care să favorizeze persoanele care au apropiaţi cu un astfel comportament. Cunosc per soane cu boli psihice, care sunt internate, dar, din diverse motive, pleacă din spital. Boala recidivează, iar rudele au puţine posibilităţi de a interveni. Dacă sună la 112, bolnavul nu poate fi luat de acasă dacă nu doreşte. Ar trebui o schimbare legislativă, de tactică de intervenţie.

Au românii mai multe boli psihice? Alte ţări nu au mai multe cazuri de boli psihice faţă de noi, poate doar faptul că sunt mai bine organizaţi. Dacă prevenţia este bine pusă la punct sunt protejaţi şi bolnavii, şi rudele lor.

Ar fi indicat ca medicii de familie să colaboreze mai mullt cu psihologii şi psihoterapeuţii. Astfel se poate preveni agravarea bolii şi deznodământul acesta extrem. În plus, e de dorit ca şi psihologii să fie incluşi în asigurările de sănătate, cum se întâmplă peste tot în lume. A apela la un psiholog nu este o ruşine sau motiv de stigmatizare.

CV Keren Rosner, psiholog psihoterapeut

• În prezent, lucrează la Cabinetul Mentarex Consult.
• Este membru al Federației Române de Psihoterapie și al Colegiului Psihologilor.
• Are drept de liberă practică în hipnoză și în consiliere școlară și vocațională.

SFATURI DE LA PSIHOLOGUL "SALVAŢI COPIII"

Spuneţi din timp nemulţumirile, ca să nu deveniţi furioşi

"Adulţii care ajung să îşi rănească sau chiar ucidă copiii prezintă adeseori convigeri extrem de rigide, uneori fanatice, întotdeauna distorsionate, în numele cărora fac sacrificii sau îşi imaginează că scot răul din copilul lor", spune şi Diana Stănculeanu, psiholog la organizația "Salvaţi Copiii".

Sunt prezente elemente de delir (adultul respectiv trăieşte o realitate alternativă, neputând diferenţia între ceea ce crede/îşi imaginează şi realitatea concretă). În cazurile în care părinţii abuzatori au fost abuzaţi la rândul lor în copilărie, nu fac decât să repete ceea ce li s-a întâmplat lor.

"Niciun adult sănătos şi echilibrat nu devine peste noapte criminal. Întotdeauna există antecedente pe care cei din jur le pot observa şi pot lua masuri", mai spune psihologul.

Aceasta mai ţine să precizeze că aceste cazuri extreme sunt totuşi rare şi că orice om umană are momente în care îşi pierde cumpătul. "În funcţie de temperamentul fiecăruia, introvert sau extrovert, ne înfuriem mai rar sau mai des, cu consecinţe diferite asupra celorlalţi: ridicăm tonul, folosim cuvinte nepotrivite, acuzăm, jignim, uneori lovim. Aceste situaţii pot fi prevenite prin comunicarea timpurie a nemulţumirilor, astfel încât să nu permitem emoţiilor negative (furie, frustrare) să escaladeze. Este de dorit ca părinţii să facă acest lucru, pentru că astfel îşi învaţă copiii cum să gestioneze furia fără să recurgă la comportamente problematice (ţipat, lovit)", mai recomandă psihologul de la "Salvaţi Copiii".