KATHMANDU:Prim-Ministrul Maoist al Nepalului a demisionat

KATHMANDU:Prim-Ministrul Maoist al  Nepalului a demisionat

Prim-Ministrul Maoist al Nepalului a demisionat miercuri, ca parte a unui transfer de putere planificat către un fost adversar politic, acesta care va fi al zecelea lider al naţiunii din munții Himalaya după sfârşitul războiului civil din 2006.

 

Pushpa Kamal Dahal, un fost comandant al insurgenţei Maoiste timp de un deceniu înainte de a intra în politică, se retrage după mai puţin de 10 luni de la ocuparea funcţiei.

Este de aşteptat să fie umat în funcție de Sher Bahadur Deuba care a mai ocupat funcţia de Prim Ministru de trei ori, acesta din urmă fiind șeful celui mai mare partid din actuala coaliţie de guvernământ.

Dahal cunoscut sub numele Prachanda, sau „cel feroce“, a promis că demisionează după desfăşurarea alegerilor locale, ca parte a acordului care l-a adus la putere în luna August a anului anul trecut.

Alegerile locale au avut loc în trei din cele şapte provincii ale ţării în urmă cu 10 zile.

Numirea în funcţie a lui Deuba urmează să fie confirmată prin vot în Parlament în următoarele 10 zile.

În vârstă de 62 de ani, Dahal a venit la putere după retragerea sprijinului faţă de guvernul de la acea vreme, intrând apoi într-o alianţă formată din partidul sau Maoist şi partidul de centru-dreapta "Congresul Nepalez" al lui Deuba.

A fost o alianţă incomodă - la apogeul războiului civil, Deuba, fiind Prim-Ministru la acea vreme, a anunţat o recompensă de cinci milioane de rupii (50.000 de Dolari) pentru capturarea lui Dahal, viu sau mort.

Ca parte a acordului prin care Dahal a venit la putere, liderul Maoist a promis să organizeze alegeri locale mult aşteptate înainte de a înmâna funcţia de Prim-Ministru lui Deuba.

Dahal a venit la putere promiţând să abordeze nemulţumirile oamenilor care fac parte din populaţia minoritară Madhesi, prin modificarea constituţiei - o promisiune pe care nu a reuşit să o pună în aplicare.

Întârzierile repetate au determinat o alianţă de partide care reprezintă grupul etnic să iasă din coaliţia de guvernământ în luna Martie.

Alegerile locale - dacă vor avea loc la timp - vor deschide calea pentru alegerile provinciale şi naţionale, care trebuie să aibă loc până în Ianuarie 2018 - etapa finală a procesului de pace prestabilit.(New Indian Express)

Ne puteți urmări și pe Google News