S-au mai dus ceva procente. Și din zestrea electorală a PSD dar mai ales din zestrea electorală a viitoarei foste candidate la președinția României.

Iar aceasta nu doar din cauza susținerii ministresei justiției, prin vocea sa suavă, cum că ar fi momentul desființării Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, dar mai ales a agendei proprii a ministresei atât de dornică de ”foi de parcurs” cu tot soiul de parteneri strategici.

Până acum rar mi-a fost dat să văd scene precum cele din ultima ședință a Consiliului Superior al Magistraturii la care mă uitam și nu îmi venea să cred că locul derulării e fix în clădirea garantului independenței justiției și exact în fața „garanților”, pur întâmplător circul fiind jucat chiar în fața unor judecători. Surpriza ședinței, căci respingerea numirii la Secție a celui ce a câștigat un concurs nu mai este o surpriză, a constituit-o întrebarea președintelui CSM adresată ministrului justiției, prin care se cerea acestuia să confirme dacă a semnat vreo ”foaie de parcurs” pentru statul de drept din România, chestiune deja confirmată de ambasadorul SUA la Uniunea Europeană. Dacă situația nu ar părea absolut trasă la indigo după celebrul decalog impus de Barosso pisicuțului Victor Viorel, chiar ne-am putea amuza de contorsiunile discursive ale ministresei, asemănătoare unei precupețe prinsă cu ocaua mică.

Undeva la mijlocul anilor ‘80, s-a născut teoria criminologică a așa-numitelor ferestre sparte. Pornind de la ideea potrivit căreia o fereastră spartă și nereparată a unei clădiri atrage cu sine percepția dezinteresului și lipsei de răspundere, și de intervenție a legii, ceea ce va conduce implicit și la spargerea altor și altor ferestre, concluzia firească a fost că dezordinea are drept consecință delincvența. Și nu mă refer aici doar la cea sancționabilă penal ci și la acte și fapte precum cele văzute în spațiul public în ultimii ani.

Am văzut cu toții cum în magistratura românească, de ceva vreme, se ”sparg ferestre” din ce în ce mai des. Pentru a se ajunge la situația în care un membru al executivului, însoțit de corul nebunilor veseli stătători pe trepte de instanțe, să ia la refec pe chiar judecătorii acestei țări, trimiși acolo pentru a asigura independența sistemului judiciar, să ne amintim doar trei astfel de exemple.

Prima fereastră spartă a arhitecturii constituționale a statului român a fost cea din momentul plecării în nesfârșitele concedii, deplasări și vizite în străinătate, absențe motivate de dorințele ”dintr-o viață anterioară”, care au lăsat câmp liber de desfășurare torționarilor rămași fără stăpân după pensionarea lui Băsescu. Dublată de corul claxoanelor din vremea plecărilor săptămânale ale coloanelor oficiale spre meleaguri sibiene, pe fondul deja celebrei replici ”nu știu și nu mă interesează” imaginea creată a fost una de țară lăsată de izbeliște, numai bună de condus de cine și cum are chef.

A doua fereastră spartă a apărut atunci când președintele, cu rolul constituțional eșuat de mediator, a coborât în stradă, alăturându-se corului de protestatari antiguvernamentali, îndemnul social la dezordine fiind unul cât se poate de clar. Iar încurajarea mesajului ”plăcuțelor suedeze” la adresa partidului de guvernământ nu a condus decât la exacerbarea violenței.

A treia fereastră s-a spart în momentul în care, în pofida deciziilor Curții Constituționale și a derapajelor instituționale și judiciare evidente, garantul constituției s-a erijat în apărătorul Slujirii și a liotei de paraditori de destine.

Și nu doar că exemplele pot continua dar, de aici înainte, geamurile sparte ale ”statului de drept” vor continua să primească bolovani din ce în ce mai mari, ce vor fi aruncați cu din ce în ce mai multă violență, până ce edificiul justiției se va transforma într-o ruină. E timpul să reparăm geamurile alea sparte cât mai repede. Iar singurii cu abilități de ”geamgii” ai statului de drept sunt judecătorii: doar ei mai pot salva de la ruină o putere în prag de implozie: cea judecătorească.