Justiția îl blochează pe Orban. Decizie câștigătoare pentru Andrei Tinu

Justiția îl blochează pe Orban. Decizie câștigătoare pentru Andrei Tinu

Curtea de Apel București i-a dat câștig de cauză lui Andrei Tinu, fostul președinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie, în procesul pe care îl intentase lui Ludovic Orban după ce premierul îl eliberase din funcție. Orban este obligat, acum să îl repună de îndată, în funcție, pe Tinu.

Instanța a decis că schimbarea lui Andrei Tinu a fost emisă cu exces de putere, iar măsura ar fi fost luată fără motivare, potrivit luju.ro. Totodată, Andrei Tinu a subliniat că, la data eliberării din funcție, se afla în concediu medical.

După numirea la conducerea Guvernului, Ludovic Orban a dat afară mai mulți lideri puși în funcție de PSD, făcând acuzații de nepotism. După ce a fost destituit, Andrei Tinu l-a dat în judecată pe premier. Curtea de Apel București a decis, astăzi, să fie repus în funcție. Andrei Tinu a fost eliberat din funcție în 11 decembrie 2019.

Acuzațiile în cazul lui Tinu, dar și a doi vicepreședinți ai Autorității, au fost de management defectuos. În locul lui Andrei Tinu fusese numită o reprezentantă a PMP, Adriana Elena Mota, care va pleca de la conducerea instituției, în urma deciziei instanței.

Ne puteți urmări și pe Google News