Judecătoarea Viorica Costiniu, verificată de inspectorii CSM
- Virgil Burl ă
- 8 septembrie 2014, 13:03
Inspecţia Judiciară(IJ) efectuează verificări prealabile pentru a se stabili dacă există indicii ale săvârşirii vreunei abateri disciplinare de către judecătoarea Viorica Costiniu de la Curtea de Apel Bucureşti atunci când a soluţionat cauza lui Nicuşor Constantinescu.
”Inspecția judiciară s-a sesizat din oficiu în urma articolului apărut în presă. Se efectuează verificări prealabile pentru a se stabili dacă există indicii ale săvârşirii vreunei abateri disciplinare', a declarat luni, pentru Agerpres, purtătoarea de cuvânt a IJ, Tamara Manea. Verificările vizează dacă judecătoarea Viorica Costiniu, de la Curtea de Apel Bucureşti, a încălcat vreo normă de procedură atunci când a soluţionat cauza lui Nicuşor Constantinescu.
Ședință fără avocat și fără procuror
Potrivit presei, magistratul a judecat şi respins o contestaţie a DNA la decizia Tribunalului Bucureşti din 25 iulie prin care se solicita emiterea unui mandat internaţional de arestare pe numele lui Nicuşor Constantinescu, în absenţa procurorului de şedinţă şi a avocaţilor.