Evenimentul Zilei > Social > Joi 11 Mai, ora 18.00, Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” vă invită la Teatrul Elisabeta, să vă descreţiţi frunţile alături de personajele comediei London – A New Story (P)
Joi 11 Mai, ora 18.00, Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” vă invită la Teatrul Elisabeta, să vă descreţiţi frunţile alături de personajele comediei London – A New Story (P)

Joi 11 Mai, ora 18.00, Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” vă invită la Teatrul Elisabeta, să vă descreţiţi frunţile alături de personajele comediei London – A New Story (P)

După o idee de Bianca Ionescu-Ballo, spectacolul “London A - New Story” tratează cu mult umor și uneori autoironie subiecte de actualitate. În contextul recentului Brexit, acaparați de mirajul scenei, personajele ne invită în universul lor folosindu-se de sintagme motivaționale la modă.

Trei vecini, locuitori cu aspiraţii diverse ai unui imobil londonez, sunt puşi prin intermediul poştaşului într-o situaţie căreia sunt nevoiţi să-i facă faţă fiecare în felul lui. Sub pretextul unei invitaţii la casting, viaţa protagoniştilor înregistrează o schimbare care le perturbă existenţa monotonă.

 

Ambiţia, nostalgia, nevoia de a arăta că încă mai sunt competitivi îi aduce pe toţi în situaţia de a reevoca şi interpreta melodii superbe, de mare succes. În final, însuşi poştaşul este cooptat în această vâltoare şi sunt şanse să se înfiripe chiar şi câteva idile!

 

Vor fi din nou sub lumina reflectoarelor! ,,Urmeză-ţi visul!’’, par să spună cei …patru!

Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” poartă numele celebrului tenor Ion Dacian, a cărui îndelungată carieră este asociată cu Epoca de Aur a Operetei românești.

De la începuturile sale, Opereta s-a bucurat de o primire favorabilă din partea publicului din România, genul cunoscând o popularitate deosebită în special în perioada anilor ’70 – ’80.

În noul mileniu, Teatrul a cunoscut o perioadă de înnoire și modernizare. În prezent doamna Bianca Ionescu Ballo este noul Manager Director General Interimar şi îşi doreşte atragerea unor noi categorii de public (în special publicul tânăr) precum și conturarea unei noi imagini a Operetei, care să ilustreze atât bogata sa tradiție, cât și noile proiecte de viitor, menite să transforme Teatrul într-un important centru cultural al Capitalei.

Repertoriul actual include: musicaluri, operete, un spectacol pentru copii, concerte și evenimente de gală.

Biletele pot fi achiziţionate de la agenţia de bilete a Palatului Naţional al Copiilor de luni până vineri între orele 12:00 – 18:00 și sâmbăta între orele 12:00 – 14:00 sau online pe:

http://www.startickets.ro/
http://www.ticketstore.ro/

 

Parteneri media: Agerpres, Evenimentul zilei, Capital, Șapte seri.