Joe Biden a primit o doză de vaccin actualizat contra COVID-19

Joe Biden.Sursă foto: captură video X

Preşedintele american Joe Biden, în vârstă de 80 ani, a primit o doză de vaccin actualizat contra COVID-19, precum şi vaccinul antigripal anual, a anunţat medicul său.

Joe Biden, președintele SUA, a primit o doză de vaccin actualizat contra COVID 19. Totodată, medicul personal a transmis că liderul de la Casa Albă a fost imunizat și împotriva gripei sezoniere.

Sursa foto: Dreamstime.

Joe Biden a primit o nouă doză de vaccin anti-Covid

Asta după ce în urmă cu doar câteva săptămâni liderul de peste Ocean a fost vaccinat împotriva virusului respirator  VRS. Un virus extrem de periculos pentru persoanele în vârstă și copii.

„ Întrucât intrăm în sezonul răcelilor şi al gripei, preşedintele îi încurajează pe toţi americanii să-i urmeze exemplul', a transmis medicul personal al preşedintelui Joe Biden, Kevin O'Connor.

Autoritățile medicale din Statele Unite recomandă tuturor americanilor de peste 60 de ani să se vaccineze împotriva VRS, în contextul în care au autorizat săptămâna trecută versiunea actualizată a vaccinurilor anti-COVID 19 de la Pfizer și Moderna.

Numărul cazurilor de infectări a crescut în ultimele săptămâni, din păcate rata de succes a noii campanii de vacinare este relatică mică. Doar 17% din populația de peste Ocean s-a vaccinat.

Americanii sunt sceptici

„Pe măsură ce intrăm în sezonul răcelii și gripei, președintele îi încurajează pe toți americanii să îi urmeze exemplul și să se consulte cu furnizorul lor de servicii medicale sau cu farmacistul pentru a se asigura că sunt complet vaccinați", a adăugat medicul personal al lui Joe Biden.

O creștere la sfârșitul verii a infecțiilor cu COVID-19, a spitalizărilor și a deceselor a făcut ca unele școli, spitale și alte întreprinderi să se străduiască să împiedice răspândirea bolii.

Biden a făcut injecția pe fondul creșterii scepticismului unor americani față de vaccinare. O mișcare alimentată de contracandidatul la președinție Robert Kennedy Jr. și de candidatul republican la președinție Ron DeSantis. Oficialii din domeniul sănătății din Florida au avertizat luna aceasta împotriva noului rapel COVID, contrazicând recomandările CDC.

„ Nu voi sta deoparte și nu voi lăsa FDA și CDC să folosească locuitorii sănătoși din Florida ca și cobai pentru noi vaccinuri de rapel care nu s-au dovedit a fi sigure sau eficiente", a declarat DeSantis la începutul acestei luni.

Centrele pentru controlul și prevenirea bolilor au raportat o creștere de 18,8% a spitalizărilor din cauza COVID între 13 și 19 augus. Fiind a șasea săptămână consecutivă  în care numărul de spitalizări a cresctul. Iar decesele cauzate de COVID au ajuns la 17,6% între 20 și 26 august. Cu toate acestea, spitalizările rămân în categoria "scăzută" a CDC în majoritatea locurilor și nu sunt la fel de ridicate ca în anii trecuți în această perioadă.

Experții spun că variantele care circulă în prezent nu cauzează neapărat o infecție acută mai gravă decât variantele anterioare, dar există în continuare un risc de efecte pe termen lung din cauza COVID. Un nou rapel de vaccin care vizează variantele este așteptat să fie disponibil la jumătatea lunii septembrie, potrivit USAToday.