Președintele ales al SUA l-a nominalizat pe generalul în retragere Lloyd Austin pentru a conduce viitorul său departament al Apărării.
Dacă nominalizarea generalului Austin va fi confirmată de senat, el va fi primul afro-american care va fi la comandă la Pentagon. În vârstă de 67 de ani, generalul Lloyd Austin a luptat în Irak și în Afganistan înainte de a deveni primul afro-american numit la conducerea comandamentului central al armatei americane, Centcom.
Joe Biden ar putea dezvălui oficial numele său marți, a declarat Politico, prima mass-media care a dezvăluit această alegere. New York Times, CNN și canalul ABC au confirmat apoi aceste informații. Echipa lui Joe Biden a păstrat tăcerea, luni seara, în legătură cu acest subiect.
Faptul că Lloyd Austin va conduce cea mai puternică armată a lumii întărește că, în rândurile armatei americane, comunitatea afro-americană este foarte respectată, notează Ouest-France.
Fostul șef al Centcom - organismul care supervizează războaiele din Orientul Mijlociu – a fost, se vede treaba, preferat în fața lui Michèle Flournoy, care ar fi putut deveni prima femeie la conducerea departamentului Apărării.
Lloyd Austin i-a succedat în fruntea Centcom lui Jim Mattis, care a fost ministrul apărării lui Donald Trump din 2017 până în 2019.
S-a retras în 2016, înainte de a se converti în industria de apărare, ca mulți alți predecesori ai săi. El face parte din consiliul de administrație al Raytheon Technologies. Această poziție i-a adus critici din partea unor progresiști.
O derogare necesară
Aleșii Congresului și experții în securitate națională s-au pronunțat astfel împotriva numirii sale, menționând că retragerea sa din armată datează de mai puțin de șapte ani.
Or, Congresul SUA, care menține controlul civil asupra armatei, a adoptat un regulament care stipulează că un fost militar trebuie să se fi fost retras de peste șapte ani pentru a deveni ministru al Apărării. Deoarece acest termen nu va fi respectat cu Lloyd Austin, aleșii ar trebui să-i acorde o dispensă. O făcuseră în 2016 și pentru James Mattis, dar protestând.
Iar printre cei care au votat împotriva acesti dispense s-au numărat mai multe nume mari din Partidul Democrat, inclusiv candidații la alegerile primare democrate Bernie Sanders, Elizabeth Warren și Cory Booker.
„Candidatura sa nu ar trebui luată în considerare și nici cea a lui Mattis nu ar fi trebuit să fie”, a scris pe Twitter, luni, conservatorul Justin Amash.
„Legea interzice personalului militar recent pensionat să ocupe acest post civil. Joe Biden nu ar trebui să fie al doilea președinte consecutiv care încalcă această normă”.
„Nu am decât respect pentru Lloyd Austin, dar alegerea unui alt general pensionat atât de recent încât va avea nevoie de o dispensă din partea Congresului nu trimite un mesaj pozitiv”, a scris, tot pe Twitter, Rosa Brooks, fost oficial al Pentagonului care predă astăzi la Universitatea Georgetown.
Joe Biden, care va prelua funcția pe 20 ianuarie la Casa Albă, a declarat reporterilor, luni, că va dezvălui vineri alegerea pentru viitorul său șef al Pentagonului.
Pe potriva „diversității” americane
Michèle Flournoy, în vârstă de 59 de ani, fostul număr trei în acest minister sub conducerea lui Barack Obama, a apărut până acum în fruntea previziunilor. Ea primise luni un sprijin puternic de la democratul Adam Smith, președintele Comisiei Forțelor Armate a Camerei Reprezentanților, care a decis că este „de departe cea mai calificată persoană pentru acest post”.
Dar fostul ministru delegat al Apărării a fost criticat în aripa stângă a Partidului Democrat, care o considera prea apropiată de industria de apărare. Iar parlamentarii și personalitățile afro-americane îi ceruseră lui Joe Biden să numească mai mulți afro-americani în funcții cheie din cabinetul său.
Joe Biden, în vârstă de 78 de ani, și viitorul vicepreședinte Kamala Harris, în vârstă de 56 de ani, prima femeie de culoare care ocupă acest post, au promis un guvern pe potriva „imaginii Americii”, în toată diversitatea sa.