EVZ Special
Jocuri, poturi și arme. De ce vrea Rusia să dețină controlul asupra vechilor săi sateliți
Există explicații ale implicării ruse în fosta sa sferă de influență?
O întrebare pe care o analiză publicată de NationalInterest o consideră tot mai îndreptățită, cu Belarusul aflat în pragul unui război civil și cu problema aderării Ucrainei și Georgiei la NATO readusă în prim plan.
Atitudinea revanșardă a Moscovei este atribuită de obicei diverșilor factori interni, precum stabilitatea regimului, corupția, necesitatea războaielor diversioniste sau conservatorismul creștin. Peste care se suprapun ambiția hegemonică și expansionismul imperial, onoarea și mândria rănită a rușilor. Fostul diplomat Michael McFaul susține că Istoria cu „I” mare nu e de partea lui Putin, așa cum Nikita Hrușciov pretindea că Istoria nu e de partea capitalismului.
În schimb, istoricul Timothy Snyder, percepe Moscova drept cea mai mare provocare cu care s-a confruntat vreodată Occidentul.
Ne puteți urmări și pe Google News
O privire atentă asupra comportamentului Rusiei în Ucraina, cel mai recent teatru de război din Europa, sugerează că Rusia revine la status-quo când consideră că „amenințările percepute” au fost abordate. Moscova e agresivă și chiar dispusă să inițieze conflictul atunci când „interesele sale strategice directe” sunt amenințate. Când aceste amenințări sunt neutralizate, Moscova revine la status-quo. Moscovei îi lipsește voința și capacitatea de a fi o putere hegemonică regională, dar e hotărâtă să-și apere interese materiale, teritoriale, militare și strategice.
În doar șase săptămâni după protestele Euromaidan din Ucraina, Rusia s-a mișcat în doi timpi și trei mișcări și a anexat Crimeea, negând constant faotul că soldații ruși ar fi fost implicați în acțiuni militare din Ucraina. Apoi, Moscova a cerut Kievului să facă modificări constituționale pentru a garanta protecția vorbitorilor de limba rusă și pentru a asigura conducerea descentralizată a regiunii. Peste 30.000 de soldați ruși au fost masați la granița ruso-ucraineană, iar Moscova și-a retras ajutorul financiar și a tăiat aprovizionarea cu energie a Kievului. Așa că nu a fost o surpriză când o mișcare rebelă pro-rusă a luat naștere în regiunile de est ale țării.
Pentru a utiliza terminologia fostului consilier de securitate națională al SUA, Zbigniew Brzezinski, „fără Ucraina, Rusia încetează să mai fie un imperiu eurasiatic”. Dacă Rusia controlează Ucraina, chiar și ca satelit al său, are un tampon teritorial enorm, o piață pentru produsele rusești, nenumărate resurse strategice și acces la Marea Neagră. Acțiunile Rusiei în Ucraina, și după Revoluția Portocalie, și după Euromaidan, au fost, așadar, unele de negare strategică.
În plus, armata rusă depinde în mare măsură de resursele din Ucraina. Înainte de anexarea Crimeei, firmele ucrainene produceau peste trei mii de componente și sisteme de armament pentru armata rusă, inclusiv componente pentru fabricare, precum și de întreținere a instrumentelor principale de descurajare nucleară rusă: rachete balistice intercontinentale. Aceste componente sunt proiectate în Dnipropetrovsk, Ucraina. Potrivit fostului vicepremier rus Dmitry Rogozin, Rusia e incapabilă să achiziționeze astfel de produse din altă parte. Ucraina a produs, de asemenea, sistemele de ghidare pentru lansatoarele de rachete mobile SS-25 și rachetele strategice SS-19 din regiunea estică a Ucrainei, Harkov. Controlul Rusiei asupra Crimeei a însemnat controlul asupra unor companii de apărare din Donetsk și Luhansk, și deci controlul de facto al Rusiei.
Fără niciun dubiu, Rusia consideră extinderea NATO cu Ucraina și Georgia o amenințare și nu face diferența între UE, NATO și Statele Unite. Retorica rusă despre interferența UE în Belarus este similară, susținând că trupele NATO sunt plasate aproape de granițele rusești. Intenția Moscovei de a-și proteja propria sferă de influență duce, în mod firesc, la o ciocnire de interese în țări precum Georgia și Ucraina, care vor să se alăture instituțiilor euro-atlantice. Doar că, odată cu reînarmarea Rusiei, extinderea UE și a NATO, șansele de izbucnire a unui conflict au crescut, chiar dacă nu există dovezi ale sprijinului american activ în apărarea Ucrainei și Georgiei.
Recomandările noastre
