Jaf cu ghinion în Marea Britanie. Doi hoți au fost prinși după ce chiar ei au sunat la poliție

Jaf. Sursa foto: Arhiva EvZ

Doi hoți ghinioniști din Marea Britanie au fost prinși după ce au sunat, din greșeală, la poliție chiar în timp ce comiteau un jaf. Cazul a fost comparat cu povestea din filmul „Singur acasă”.

Doi hoți din Marea Britanie au fost prinși după ce au sunat la poliție, din greșeală, în timpul unui jaf. infractorii au fost ironizați de polițiști care i-au comparat cu spărgătorii din cunoscuta peliculă cinematografică „Singur acasă”, după cum relatează CNN. Un ofițer de poliție din Staffordshire, care a participat la reținere, spune că sunt „cei mai ghinioniști hoți din lume”.

„Cred că tocmai i-am arestat pe cei mai ghinioniști spărgători din lume”, a scris inspectorul-șef John Owen, pe contul său de Twitter.

El a povestit cum s-a întâmplat totul. În timpul unui jaf, unul dintre hoți s-a așezat pe telefon și a format numărul 999 - pentru situații de urgență. Apelul a ajuns la polițiști, iar aceștia au ascultat cum s-a desfășurat jaful, până la momentul intervenției colegilor lor. Cei doi hoți au fost reținuți și arestați chiar în timpul comiterii infracțiunii.

„În timpul unui jaf, unul dintre hoți s-a așezat pe telefonul mobil din buzunar și a sunat la 999”; „Am primit un apel în care erau descrise faptele lor. Am ascultat până în momentul în care ofițerii au ajuns și i-au arestat”, a mai scris Owen.

Inspectorul de poliție a adăugat și o imagine GIF cu personajul Marv, unul dintre hoții ghinioniști din „Singur acasă”.

 „Singur Acasă”, filmul cu hoți ghinioniști

„Singur Acasă” (titlu original Home Alone) este comedie de Crăciun care a apărut în anul 1990. Filmul este scris și produs de John Hughes și regizat de Chris Columbus. Filmul a fost nominalizat la două premii Oscar și la două Globuri de Aur.

Personajul principal, Kevin McCallister, este interpretat de Macaulay Culkin. Acesta rămâne singur acasă după ce numeroasa familie McCallister pleacă în mare grabă în excursia de Crăciun, la Paris.

Kevin, care are doar 8 ani, trebuie să înfrunte doi hoți care se pregătesc să-i jefuiască casa crezând-o nelocuită. Inteligent și curajos, el pune la cale tot felul de capcane pentru a-și apăra locuința.

Doi hoți ghinioniști din Marea Britanie au fost prinși în timpul unui jaf după ce au sunat din greșeală la poliție.