Ioana Golea, iubita unui fotbalist de Liga a II-a, Marius Ioniță, face dezvăluiri cutremurătoare despre relația dintre ei. Femeia l-a denunțat la începutul anului pentru că paria în meciurile echipei sale.
Iubita unui fotbalist face dezvăluiri cutremurătoare despre relația lor. Femeia, în vârstă de 28 de ani, și-a pus viața pe tapet într-un interviu acordat unei publicații.
Ioana Golea (foto Facebook) a intrat în atenția opiniei publice după ce a povestit că iubitul ei, fotbalistul, este un parior înrăit. Dezvăluirile au apărut la începutul acestui an. Potrivit femeii, iubitul, Marius Ioniță, jucător la Gloria Buzău, ar fi pariat chiar împotriva propriei echipe. Ioana Golea a precizat că făcut aceste dezvăluiri din cauză că l-a prins cu o altă femeie.
Acum, ea a povestit, într-un interviu acordat publicației Playsport, că este însărcinată cu jucătorul pe care l-a dat în vileag. Întrebată cum a reacționat iubitul când a aflat că va avea un copil, Ioana a spus că nu foarte bine.
„Da, sunt însărcinată în șase săptămâni, vestea m-a luat și pe mine prin surprindere. Nu foarte bine, ținând cont că citește mesajele mele, dar nu reacționează în niciun fel. Probabil că nu își dorește acest copil. Aș fi vrut să putem sta de vorbă, un copil nu este o jucărie. Din păcate, nu pot forța un dialog dacă el nu își dorește”, a povestit Ioana Golea în interviu.
Lovitura primită după Crăciun
Ioana a povestit că în ziua când a mers la fotbalist să-i spună despre sarcină, acesta era cu altă femeie.
„Pe 27 decembrie m-am dus la Breaza să îi spun că sunt însărcinată. Numai că, ce să vezi, el era în casă cu o altă femeie, o voleibalistă din Galați. Nu știu ce voi face pe viitor, dacă îl voi păstra sau nu”, a relatat Ioana Golea.
Nu știe dacă va păstra copilul, dat fiind că mai are o fetiță pe care o crește singură. Ioana a spus că înclină spre avort având în vedere situația dificilă în care se află.
„Este foarte greu să crești un suflet de una singură. Eu mai am un copil pe care îl cresc fără ajutor, nu este deloc ușor. Am să mă hotărăsc până la sfârșitul acestei luni. Am sufletul sfâșiat, mă chinuie ideea de a face un avort, dar pe de altă partă îmi este cumplit de greu să mai cresc un copil de una singură. Este o decizie care mă macină și nu mă mai lasă să dorm noaptea”, a mai spus ea.
Iubita unui fotbalist face dezvăluiri
Tânăra și-a pus viața pe tapet, povestind despre vremurile când arbitra, dar și despre perioada în care a făcut videochat.
Ioana Golea a activat ca arbitru în Ligile II și III de fotbal până în anul 2018. Atunci, a fost nevoită să-și abandoneze cariera, din cauza unor probleme de sănătate. Tot atunci, la câteva luni după ce a renunțat la fotbal, a făcut videochat pentru două luni.
„Da, s-a întâmplat în 2018, pentru o perioadă de două luni. Aș vrea să specific faptul că atunci când m-am apucat, nu mai eram arbitru. M-am retras în același an, cu câteva luni înainte. A fost din cauza unei probleme grave de sănătate, care nu îmi mai permitea să fac efort fizic atât de intens. Boala nu a trecut nici acum, dar o țin sub control”, a povestit femeia.
A făcut videochat de nevoie
Iubita fotbalistului a ținut să precizeze că își asumă tot ceea ce a făcut, dar că a făcut-o din cauza banilor. Avea nevoie de o sumă foarte mare, iar videochat-ul era singura activitate din care putea să o câștige.
„Revenind la videochat, da, îmi asum tot ceea ce am făcut în viață, și bune și rele. Am un copil de crescut și pentru ea fac orice. Au fost perioade în care nici nu aveam ce să mănânc. Este foarte ușor să judeci un om, fără să știi care sunt motivele care l-au determinat să facă așa ceva. Nu mă mândresc cu acea perioadă. Dar nici nu o să las capul în pământ, pentru că nu m-am dus la nimeni să cer nimic. Am făcut ceea ce am considerat că este mai bine pentru mine și pentru copilul meu. Trebuia să ies din impasul în care intrasem”, a mai spus Ioana Golea.
Ea a povesit că după ce a reușit să strângă banii de care avea nevoie a renunțat la videochat:
„Scopul meu a fost să strâng bani pentru ce aveam nevoie atunci. M-am tot gândit cum să fac rost de ei. În orice domeniu aș fi muncit, îmi era imposibil să strâng o asemenea sumă într-un timp atât de scurt. (…) Am zis că dacă altii pot, eu de ce nu aș putea? Însă, a fost mult mai dificil decât mă așteptam. În momentul în care am strâns banii, am renunțat. Nu sunt făcută pentru așa ceva”.
Scandalul provocat de iubita unui fotbalist
Scandalul a ieșit la iveală chiar în prima zi a acestui an, după ce iubita, Ioana Golea, a povestit despre pariurile sale.