Flavius Costinaş are 30 de ani, trei angajaţi şi e agricultor. Cultivă în fiecare an 40 de hectare de barabule, care se transformă, trei kilometri mai încolo, în chipsuri.

În localitatea Codlea, din judeţul Braşov, culturile de cartofi o duc bine. Cine ştie cum merge agricultura în zonă, a făcut bani buni, a luat fonduri europene pentru utilaje sau pentru a cumpăra terenuri şi a pus pe picioare o afacere în care ai două variante: pierzi sau câştigi. Flavius Costinaş a şi pierdut, a şi câştigat. E un model atipic de mic agricultor. E ras în cap, are un cercel strălucitor în ureche, blugi la modă şi calcă şmechereşte.

Prima tranşă de la UE

Are 30 de ani şi munceşte de la 15, de când taică-su a luat pământ în arendă, să-l lucreze. De câţiva ani, l-a lăsat singur să-şi facă damblaua în agricultură. Ştie cam orice despre rotaţia culturilor, despre lucrări, despre seminţe, samsari, distribuitori de bună credinţă şi en gross-işti puşi pe căpătuială din mica ciupeală de la producători.

Flavius a avut şi ani buni, de recoltă - record, şi ani dezastruoşi, când a pierdut toţi banii pe care i-a pus în pământ cu însămânţarea, tratamentele fitosanitare, lucrări peste lucrări. I-a spus însă cineva: "Tată, asta e agricultura, nu te lasă să te joci cum vrei cu banii".

Acum trei ani, prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), Flavius a făcut un proiect pentru care trebuia să ia 20.000 de euro. Un proiect pentru tinerii care lasă munca de la birou şi se duc în câmp, să repună agricultura în fruntea industriilor.

"Am făcut documentaţia, m-am dus la APDRP cu hârtiile şi mi-au întors toate actele. Ca să obţin banii, eu puteam să preiau o exploataţie veche sau puteam să fac una nouă. Dar aveam deja o firmă, asta a lui tata, dar n-au vrut. Ştiţi câţi nervi mi-au mâncat hârtiile astea? Că de multe ori am zis că le dau dracului, nu-mi trebuie niciun ban", povesteşte Costinaş.

S-a întors de la Bucureşti, a schimbat iar documentele şi l-au întors din nou pentru un mizilic: "N-am mai văzut asemenea birocraţie. Eu tot am zis că-s mândru că-s român, dar deja devine o problemă".

Primii bani de la UE i-a primit după semnarea contractului, vreo 12.000 de euro. Peste trei ani trebuie să ia a doua tranşă, de 8.000. Şi-a cumpărat trei hectare de teren, iar prima cultură a fost grâul. La anul e hotărât să pună cartofi.

În arendă

Majoritatea terenurilor pe care le cultivă sunt luate în arendă. Pe lângă cartofi şi grâu, mai are ceva rapiţă şi sfeclă: "Vă spun că dacă aţi face treaba asta, v-ar sta inima în loc. Din martie, de când însămânţez cartofii, şi până toamna, eu nu dorm noaptea. Nu pun capul pe pernă. Dacă nu scot recoltă?"

Flavius ţine şi la pământ, şi la bani. Acum câţiva ani a pus un hectar de sfeclă: "M-am dus într-o dimineaţa s-o văd, era vioaie, aşa, a doua zi nu mai era deloc, se ofilise. Am scos tot şi am mai însămânţat o dată. A doua oară, la fel. Azi ieşea, mâine nu mai era deloc. Am înnebunit într-o singură noapte".

La cartofi e mai simplu. Dacă ai sămânţă bună şi câteva contracte care să te asigure c-ai scăpat de ei, imediat după recoltă, poţi face bani din agricultură.

Flavius spune că nu e suficient: "Costurile se înmulţesc, de exemplu, dacă n-ai utilaje. Nu te poţi juca: trebuie să ari la timp, deci trebuie să ai tractorul la îndemână".

La 30 de ani, Costinaş spune că sunt mai mulţi de "trebuie" într-o afacere decât într-o căsnicie, de exemplu. Nu ştie cum e cu asta, că nu e însurat, nici n-are de gând s-o facă. Când vorbeşte însă de familie, înseamnă el, mama şi tata.

"Nimeni nu te învaţă nimic"

Flavius a terminat Agronomia în Bucureşti şi spune că n-a fost vreodată tentat să rămână să lucreze în Capitală. "Aşa am fost învăţat de mic, că afacerea asta e de familie şi că eu trebuie s-o duc mai departe. Pot spune că nici un profesor de la facultate nu m-a învăţat mai multe decât am învăţat de la tata, care e inginer. Dacă n-ai pe cineva, nu faci nimic. Agricultură din manuale nu există", mai spune Flavius. Şi mama e angajată în firmă şi se ocupă, aşa cum spune Flavius, "de hârţogăraie". E contabilă. "M-am dus dimineaţa să văd sfecla, era voaie, aşa, a doua zi nu mai era deloc, se ofilise. Am scos tot şi am mai însămânţat o dată. A doua oară la fel. Azi ieşea, mâine nu mai era deloc." FLAVIUS COSTINAŞ, agricultor

INVESTIŢII

"Am o maşină din 95"

Flavius Costinaş nu e bun de însurătoare. Nu l-ar vrea fetele care merg în cluburi pentru că, deşi e afacerist, nu prea îi place să cheltuie bani . Are 30 de ani şi nu i-au fugit ochii după maşini scumpe: "Conduc un Suzuki Vitara din '95 şi în concediu n-am mai fost de trei ani. Într-un singur an m-am dus de 1 Mai la mare, două zile. Dar mai mult n-am putut sta, că trebuia să mă întorc pe câmp, la muncă. Mai mult fac pe drum". N-are deocamdată conturi pentru că, spune el, banii pe care i-a făcut i-a reinvestit.

"N-am mai văzut asemenea birocraţie. Eu tot am zis că-s mândru că-s român, dar deja devine o problemă." FLAVIUS COSTINAŞ, agricultor

PROFIT

Câştigă 5.000 de lei la hectar: "Nu m-am îmbogăţit"

Dacă ar fi să stea la mâna en gross-iştilor sau a samsarilor care îşi fac monopol prin pieţe, Flavius n-ar mai pune cartofi. Şi-aşa, spune el, dacă preţul pe kilogram ar scădea sub 50 de bani, i-ar lăsa în depozit să se strice, să încolţească, să facă ce-or vrea, numai să nu-i dea pe nimic.

Acum pune în pământ numai soiuri pentru industrializare, câteva de consum şi câteva de sămânţă: "Cartoful pentru industrializare se pretează numai la prăjit, e un soi alb, cu un pic mai mult zahăr, care capătă culoarea aia aurie. Dacă-i pui în oală, la fiert, aştepţi mult şi bine. Fierb, dar nu mai sunt aspectuoşi".

De ceva vreme a găsit un client bun, o fabrică de făcut chipsuri de la trei kilometri distanţă, în Ghimbav. Îi cumpără şi 500 de tone pe an. Cartofii trebuie să aibă însă dimensiuni precise, să fie netezi şi să nu fie depozitaţi la o temperatură de sub 8 grade Celsius. "M-am înţeles cu ei să ţin marfa aici, la mine, în depozit. Când au nevoie, sună, bagă aici, în curte, un camion şi îşi iau cât vor", spune Flavius.

Daţi printr-un selector

Pentru chipsuri, fabrica are nevoie de barabule între 35 şi 55 de milimetri diamteru. Flavius şi-a cumpărat şi un selector. Cartoful mic pică la matriţă: "Din când în când, vin să ia tuberculi pentru probele lor: conţinut de amidon, de zahăr. Dacă sunt ţinuţi la o temperatură mai mică de opt grade, concentraţia de zahăr scade şi nu mi-i mai cumpără".

Nu s-a întâmplat niciodată. Îi vinde cu 0,55 lei kilogramul, plus TVA. Are un hambar la Codlea, semnalizat cu "Depozit de cartofi", să-l vadă şi vecinii din cealaltă localitate:"E aici, la stradă, mai trece lumea, ia un sac, doi, cât are nevoie".

Acum are în depozit vreo mie de tone. Cartofii sunt împărţiţi pe mărimi. Aşteaptă să scape de ei. "Depozitul ăsta îl am din 2006, făcut după zece ani de agricultură, mai mult nu mi-am permis", mai spune Flavius. Un tractor hărşâit intră pe poartă şi se scuză că nu l-a scos pe ăla mai bun. Şi-a mai cumpărat, ca utilaje, o maşină de ambalat în saci de 2,5 şi 5 kilograme, tunuri de apă, un manipulator şi combină.

Ca la loterie

Ca să fie sigur că toamna are ce culege de pe câmp, Flavius spune că nu a luat teren în arendă, în acelaşi loc.

"Iau o parte aici, o parte dincolo. E ca la noroc. Aici poate dă grindina, în timp ce în partea asta e soare. Aici plouă, aici poate nu plouă şi ai un soi care vrea mai multă apă. Şi-atunci te arzi cu o recoltă, dar nu cu toate. Stiţi cum e cu agricultura asta? E ca la loterie".

AFACERE

Preţul şi producţia

Cartofarul din Codlea n-a vrut să-şi ducă niciodată marfa la raft, în supermarketuri, că e prea multă birocraţie. E supărat însă că, atunci când vinde la sac en gross-iştilor, el câştigă zece bani pe kilogram şi ceilalţi de cinci ori mai mult: "În piaţă e un leu jumate kilu? Este! Eu îi dau cu 50 de bani, pe el îl mai costă transportul, taraba vreo alţi 50 şi lui îi rămân cincizeci. Eu câştig zece bani la kilogramul de cartofi, după şase luni de muncă. El azi ia marfa şi mâine are banul". Anul ăsta a fost însă unul bun. A avut recoltă şi a putut ţine preţul cât să-i fie "întrebate" barabulele: "A fost bine. Am făcut cam 40 de tone. Când producţia e slabă, preţul explodează". 55 de milimetri diametru trebuie să aibă un tubercul bun de făcut chipsuri. Soiul este unul special, cu o concentraţie mai mare de zahăr şi mai puţin amidon Citiţi şi:

• Reţeta creditelor de succes pentru săteni
• Câţi tineri şi-au făcut firme prin programul de 10.000 de euro
• Scurt ghid pentru tinerii care vor să-şi facă afaceri la ţară